Energobiologie - Magnetoterapia - puncte de vedere, teorii

Magnetoterapia - puncte de vedere, teorii

Scris de Gabriel Sabin Mateucă
miercuri, 08 aprilie 2009
Terapia constă în aplicarea câmpurilor magnetice (şi electromagnetice), ce aduc un aport benefic câmpului energetic al viului şi este utilizată în nenumărate maladii umane sau animale, dar s-au făcut experimente interesante şi în lumea vegetală. Efectele câmpurilor magnetice slabe au fost studiate de prin anii 1500, dar se pare că folosirea magneţilor îşi are originea în vremuri mult îndepărtate. Ca orice altă terapie neconvenţională se bucură de critici vehemente generos finanţate din bugete grele, dar are şi adepţi susţinuţi de rezultate semnificative. Istorie Utilizarea pietrelor naturale cu proprietăţi magnetice era o practică destul de des întâlnită în antichitate, binecunoscută de greci, egipteni sau chinezi. Străvechea medicină greacă folosea baghete metalice magnetizate pentru a alina durerile artritice, sau în alte afecţiuni. În evul mediu magneţii erau de folos în calmarea durerilor, artrită, otrăvire, calviţie. Ideea potrivit căreia terapia cu magneţi putea fi utilizată la finele tratamentului maladiei s-a născut la începutul secolului al XVI-lea odată cu cercetările medicului elveţian Paracelsus (Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim; n. 11 noiembrie 1493 - d. 24 septembrie 1541), celebru alchimist, filozof, fizician, astrolog şi teolog, iniţiatorul iatrochimiei. Paracelsus a recurs la magneţi pentru a trata epilepsia, diareea şi hemoragia. Paracelsus credea că magneţii trag durerea din corp. Terapia magnetică a devenit populară la mijlocul secolului al XVIII-lea când Franz Mesmer, doctor austriac preocupat de asemenea de hipnoză şi de psihanaliză (numele său a inspirat termenul "mesmerism"), a deschis la Paris un cabinet de vindecare prin magnetism. Scopul său era de a trata efectele native ale "magnetismului animal". În ciuda criticilor recurente ale comunităţii ştiinţifice, terapia cu magneţi a devenit o formă populară de tratament. De-a lungul secolelor ce aveau să urmeze, MAGNETOTERAPIA a cunoscut multe idei noi, multe experimente şi multe rezultate spectaculoase, dar a fost supusă unui tir necontenit de denigrări şi acuzaţii de şarlatanism. În 1799, Elisha Perkins, medic în Connecticut, a tratat diverse maladii aplicând mici magneţi şi bucăţi metalice pe zonele afectate, pacienţii simţind beneficii imediate. Perkins a lucrat atât la oameni, cât şi pe cai. A fost acuzat că s-a îmbogăţit şi că a murit de febră galbenă fără ca tehnica lui să-i fie de folos. Dar el nu a afirmat vreodată că MAGNETOTERAPIA este un panaceu. Evident că pofta americană de câştiguri rapide a dat naştere şi la cazuri de escrocherie şi şarlatanism. La sfârşitul secolului al XIX-lea, catalogul "Sears" promova încălţămintea magnetică; coifuri şi veşminte (chiar penibil de exagerate, unele având montaţi peste 700 de magneţi) se vindeau prin corespondenţă la Chicago. Doctorul Thatcher afirma că "magnetismul corect aplicat poate vindeca orice boală vindecabilă, oricare ar fi cauza ei". În secolul XX, doctorul Albert Abrams, întemeietorul radionicii moderne, a fost supranumit "decanul şarlatanilor secolului" de către Asociaţia Medicală Americană pentru că a postulat că fiecare organ şi fiecare pacient are o amprentă energetică proprie ! Plecând de la ideile şi de la studiile şi experienţele acestui "decan" s-a ajuns azi la metode de diagnoză şi tratament (biorezonanţa magnetică) deosebit de complexe şi eficiente. Electromagnetismul, a fost pus în evidenţă de Faraday, fizician englez, prin 1800. El a generat câmpuri magnetice bobine alimentate cu energie electrică, fenomenul fiind reciproc. Deşi principiul acţiunii câmpului magnetic asupra viului este acelaşi, terapia electromagnetică nu a fost încă supusă calomniilor. Terapia electromagnetică este o terapie preponderent magnetică chiar dacă aparatele medicale dedicate acesteia conţin şi segmente speciale pentru terapii cu curenţi electrici. Industria medicală construieşte astfel de aparate într-o mare diversitate şi la preţuri exorbitante. Nişte simpli magneţi nu ar putea aduce atâta mulţumire pecuniară acelor care se ocupă cu "sănătatea" şi afaceri adiacente. Terapia în câmp electromagnetic în impulsuri O întreagă teorie descrie procesele la nivel celular, sinteza şi refacerea matricei extracelulare sub efectul a două categorii de agenţi: chimici şi fizici. Cei din urmă, în principal, sunt stimuli de natură mecanică dar mai ales electrică. Nu există însă un model precis al factorilor electrici care să explice întreaga complexitate a acestui fenomen. Ceea ce este foarte interesant este că celula se comportă sub acţiunea unui anumit tip de impuls electric, ca şi cum acel impuls ar declanşa fenomenul de refacere, întinerire, îmbătrânire, sinteză, sau altul, în baza informaţiei genetice aflate la nivelul unităţii biologice. Există de asemenea ipoteza, nici confirmată, nici infirmată, conform căreia semnalele electrice ar fi la originea unui transfer de informaţii înspre sau în celule. Totuşi un semnal electric este purtător de informaţii primare, fizice, el putând fi mai degrabă o cheie, un cod înscris în caracteristicile sale electrice (frecvenţă, formă de undă, amplitudine, etc.) cu care să rezoneze un anumit calup de informaţii depozitate la nivelul accesat. De fapt informaţia înscrisă genetic este un lung şir de gene înşiruite pe două lungi spirale ce se răsucesc în jurul aceleiaşi axe, aceste gene primind codul şi intrând în rezonanţă cu pachetul de informaţii specifice din Universul Informaţional (Akasha) ce se întrepătrunde cu universul nostru existenţial fizic (şi celelalte, dar făcând referire la celulă şi la impulsul electric ne rezumăm la aspectul fizic al problemei). Astfel se realizează conectări informaţionale între mediul ce solicită informaţia (într-un anumit scop) şi furnizorul, sursa de informaţii, mediul sau universul informaţional. Similar notelor emise de un pian. La un moment dat, o clapă primeşte un impuls mecanic, urmarea căruia este angrenat un sistem mecanic ce generează în final nota dorită. Clapele pianului sunt cheile ce realizează o conexiune cu zona ce creează sunetele, placa de bronz. În funcţie de dimensiunile fizice ale impulsului mecanic (durată, putere, viteză) pianul furnizează pentru nota respectivă o gamă întreagă de sunete: lungi sau scurte, vioaie, vesele, tandre, calde, cu atacul mai moale sau mai energic (ADSR - attack, decay, sustain, release), sunete molcome sau grăbite. Aceeaşi notă poate suna într-o multitudine de nuanţe şi un bun interpret ştie cum să le folosească. Ne putem imagina ADN-ul ca fiind un şir de clape de pian, mult mai lung, cu mult mai multe octave. La un moment dat un segment de ADN primeşte un tren de impulsuri electrice cu anumite dimensiuni fizice, cu anumite coduri. Ca şi în cazul clapelor de pian, se realizează conexiuni informaţionale astfel încât zonele fizice să rezoneze cu informaţia de care au nevoie. Dar, ca şi la pian, notele se dezacordează. Fenomenul de îmbătrânire, blocajele energetice, deci bolile, viciile, dependenţele, presiunile psihice, modul de trai, hrana, aerul, etc.fac ca atât clapele cât şi conexiunile să nu mai funcţioneze cum ar trebui. Pentru celulele, ţesuturile sau organele afectate trebuie căutate căi de a le readuce aproape de acordajul perfect. Georges Lakhovsky, cu generatorul său multi-undă, oferea pacientului o bandă largă de frecvenţe, oferindu-i un adevărat concert de informaţii necesare organismului, benefice. O aplicaţie a terapiei prin câmpuri electromagnetice larg cercetată în medicina umană este cea a tratamentului facturilor. Deşi mecanismele rămân neelucidate, mai multe studii au dus la concluzia că un câmp electromagnetic în impulsuri stimulează procesele biologice în osteogeneză şi în grefa de os. Şi totuşi, s-a demonstrat pe experienţe cu iepuri că aceeaşi terapie întârzie vindecarea în cazul fracturilor noi. De asemenea s-au obţinut rezultate bune pe rănile ţesuturilor moi, tehnica devenind interesantă pentru formele de răni cronice (precum escarele), sau pentru regenerarea neuronală. Cert este că toate studiile ce s-au făcut sau se fac sunt izolate, limitate şi ignoră cu desăvârşire remarcabilele rezultate ale unor cercetători ca Rife, Lakhovsky sau alţii. Terapia în câmp magnetic continuu Dispozitivele cu câmp magnetic constant se găsesc într-o mare varietate de modele, în diverse modele: genunchiere, centuri, bandaje, brăţări, coliere, talismane, gâtlegău, încălţăminte, saltele, şi altele. Studiile ştiinţifice nu oferă explicaţii şi nu confirmă rezultatele terapiei cu magneţi permanenţi. Dar nici nu le pot nega. Mecanismele subtile şi modul în care magnetul acţionează asupra viului rămân necunoscute din punct de vedere ştiinţific. O "teorie" fantezistă, cu dubioase referiri la modelul atomic şi la spinul electronilor, amestecate cu reacţii chimice intermediare şi influenţele schimbărilor ciclice în stările fizice ale apei ne conduc mai degrabă în lumea SF. Ceva în genul fanteziilor cacialma cu marca Gregg Braden. Viktor Schauberger avea dreptate când afirma că educaţia primită în şcoală îngrădeşte gândirea şi minimizează puterea de înţelegere. Chintesenţa învăţăturii se rezumă la buchia manualului. Ca să se înţeleagă funcţionarea câmpului magnetic, absolut superficial tratat în orice lucrare teoretică de fizică, şi mai ales acţiunea lui asupra viului, ar trebui întreprinsă o cercetare pluridisciplinară, cel puţin în fizică şi biologie. Dar fizicianul neagă tot ce nu e scris în manualul de Fizică şi biologul, tot ce nu e scris în manualul de Biologie fiindcă educaţia rigidă şi trunchiată a inseminat blocaje mentale. Dar pentru că ştiinţa actuală sau limita savanţilor nu pot demonstra prin formule această terapie, asta nu înseamnă că efectele şi rezultatele cu care se mândreşte MAGNETOTERAPIA sunt doar iluzii sau efect placebo. În cazul magneţilor permanenţi, comparaţia cu pianul ar părea să ducă spre alte valenţe. La prima vedere s-ar putea spune că magnetul nu mai realizează conexiunea cu sursa de informaţie fiindcă nu există un impuls, un cod care să declanşeze mecanismul. Dimpotrivă, există un câmp şi acesta realizează toate conexiunile, nu doar un pachet ca acel câmp electromagnetic variabil, limitat în dimensiuni fizice. Ca şi zgomotul alb cu spectrul constant (în frecvenţă) şi care deşi pare să nu conţină informaţie exceptând dimensiunile fizice, totuşi el conţine toată informaţia, ceea ce îl face util chiar şi în transcomunicare, pentru că informaţia din spectru nu aparţine doar acestei lumi, doar acestui "caz particular". Inexistenţa unei teorii bine puse la punct sau a unor studii valabile şi publicate care să demonstreze viabilitatea şi eficienţa magnetoterapiei (statice în special, dar şi nici cea dinamică nu are un model, ci doar susţinători diplomaţi sponsorizaţi) înseamnă fie că nu avem capacitatea să înţelem fenomenul, fie că nu există un interes real de a înţelege şi explica fenomenul, fie că utilizarea acestei terapii lezează interese materiale meschine.