Energobiologie - Gripa porcină. Războiul modern (2)

Home

Tehnici speciale

Gripa porcină. Războiul modern (2)

Scris de Gabriel Sabin Mateucă

marţi, 04 mai 2010

Armele biologice (şi multe alte categorii) se utilizează în cantităţi însemnate, în mod obişnuit, zilnic. Doar că în lipsa unui război declarat, acestea au alte semnificaţii: gripe, hepatite, cancere, sida, intoxicaţii cu metale grele, devin banale maladii, disfuncţii, insuficienţe, intoleranţe, etc.
Cele chimice poartă chiar denumiri adaptate la viaţa civilă: aditivi alimentari, antibiotice, preparate de sinteză, plante etnobotanice, tutun, alcool, Cola. Ori psi: mesaje subliminale, poluare sonoră, educaţie „orientată”, îndoctrinare, spaime induse, prăpădul lumii, apocalipse fel de fel, conspiraţii.

Este latura nevăzută şi neştiută de către civili a războiului modern. Abia acum, după mai bine de jumătate de secol, Hank Albarelli dezvăluie unul dintre experimentele biologice şi chimice ale CIA împreună cu o unitate de cercetare biologică a US Army sub conducerea lui Frank Olson şi asistate tehnic de laboratoarele farmaceutice Sandoz (Novartis), „Operaţiunea Pont Saint Esprit”, desfăşurat la mijlocul lunii august 1951 în mica localitate din sudul Franţei ce a dat numele operaţiunii. Efectele distracţiei americane: crampe, vărsături, dureri de cap, halucinaţii, delirium tremens, agresivitate, tentative de suicid, 300 spitalizaţi, 30 internaţi la psihiatrie şi 5 morţi. În vreme de “pace”. Prima acţiune a fost pulverizarea aeriană dar care s-a soldat cu un eşec total, a doua etapă însă a fost contaminarea produselor alimentare locale. Istoricul Steven Kaplan afirmă că este vorba despre infestarea secarei utilizate la fabricarea pâinii cu o ciupercă (cornul-secarei) ce provoacă ergotism, intoxicaţie cu ergotină (tulburări nervoase, digestive, cardiace şi de ordin psihic – Albert Hofmann a ajuns la obţinerea LSD în laboratoarele Sandoz din Elveţia pornind de la o formă foarte nocivă a aceastei toxine, produsă prin sinteză).
A existat o fişă cu referiri explicite la acest “incident” (Olson) ce a fost arsă în 1973 odată cu toate documentele clasificate relative la experiment. Concluzia oficială: o banală intoxicaţie alimentară.

Hank Albarelli demonstrează că acest gen de experimente s-au mai desfăşurat în multe locuri în lume precum în Congo (zona belgiană), Sahara occidentală şi chiar în San Francisco, dar mai ales în Kosovo, Afganistan şi Irak.
Este foarte interesant că, printre experimentele având ca scop destabilizarea regimului lui Fidel Castro, au infiltrat în 1971 o tulpină a unei forme de gripă porcină. Este interesant pentru că deşi a „scăpat” din laborator abia în 1977 (şi a fost oferită populaţiei 33 de ani mai târziu), gripa porcină era utilizată ca armamanet subversiv încă din 1971 şi că deşi nu exista un război declarat s-a folosit o armă biologică care era pe deasupra şi ilegală. Şi mai este interesamt este că deşi gripa porcină a apărut mult mai târziu, s-a utilizat o tulpină a unei forme de gripă, deci deşi nu exista, erau cunoscute mai multe forme.
Cât despre destabilizare, ăsta este un basm, nu au vrut niciodată să-şi strice un poligon atât de bun, să demonteze un teatru de operaţiuni, de cercetare şi experimentare atât de minunat.

Din istoria armelor biologice
„Microbii se pot folosi pentru mai bine sau mai rău, pentru a preveni sau a combate maladiile, sau, dimpotrivă, pentru a le propaga” spunea Patrick Berche, decan al facultăţii de medicină din Paris şi membru al Consiliului ştiinţific de apărare împotriva riscului biologic.
Arma chimică a apărut înaintea celei biologice, când vânătorii din neolitic impregnau vârfurile săgeţilor cu toxine vegetale. De-a lungul a milioane de ani, omul a evoluat, s-a maturizat, s-a cizelat, s-a spiritualizat şi a realizat că menirea lui pe Pământ este aceea de a distruge şi de a ucide. Prima tehnică biologică generată de ura sa spirituală sinceră şi dezinteresată faţă de semeni şi faţă de tot ce mişcă: infestarea unei răni, zgârieturi cu material microbian prelevat de la un cadavru în descompunere ori de la un animal infectat sau bolnav (ex. rabie).

Savanţii care cercetează metodele biologice de distrugere şi în general războiul biochimic (căci istoriile celor două arme, chimică şi biologică, sunt aseamănătoare, ba chiar se întrepătrund, interferează, se combină), împart povestea acestuia în două perioade: empirică şi ştiinţifică.

Perioada empirică

Se afirmă despre druizi că aveau nenumărate şi nebănuite cunoştinţe, printre care şi metode de luptă biologică: în multe poveşti se spune că atacatorii pământurilor celtice era decimaţi de epidemii bruşte, chiar în timpul luptelor sau în timp ce se retrăgeau.
Hitiţii, încă de acum peste 3500 de ani, trimiteau animale şi chiar oameni bolnavi pentru a determina izbucnirea epidemiilor. Cercetătorul italian Siro Trevisanato (microbiolog, stabilit în Ontario, Canada) a emis ipoteza utilizării bacteriei Francisella Tularensis, responsabilă de tularemie, supranumită „plaga hitită”. O ipoteză interesantă se referă la vectorul bolii, Trevisanato asociind epidemiile cu măgarii uzual folosiţi în Asia Mică, Orientul Mijlociu şi bazinul mediteraneean de răsărit.
Sciţii otrăveau vârfurile săgeţilor în cadavre aflate în stare de descompunere.
Romanii, alţi militari experimentaţi, infestau sursele de apă ale inamicilor cu animale moarte.
Tătarii aruncau în cetăţile asediate cadavre infestate cu ciumă bubonică.
În China se practica trimiterea de cadavre contaminate, ca şi în Europa evului mediu în timpul asediilor, dar europenii mai adăugau şi cadavre de animale în putrefacţie asezonate cu dejecţii umane; la vremea aceea când igiena nu era precară ci lipsea cu desăvârşire (poate din cauza asta evul mediu a fost întunecat), toate aceste mici atenţii duceau inevitabil la izbucnirea molimelor. Istoria omului este lungă şi plină de fantezie …
Spaniolii au infestat vinul francezilor la Napoli, în 1495, cu sânge de la bolnavi de lepră.
Mari familii cu sânge albastru îşi înecau plictiselile în intrigi complicate asortate cu fel de fel de crime odioase, de otrăviri şi îmbolnăviri stranii. Stă în firea umană în fond.
În 1650 generalul polonez Siemenowic a utilizat primele obuze biologice pline cu salivă de câini turbaţi şi în 1710 ruşii aruncă asupra trupelor suedeze cadavre de ciumaţi.
Păturile cu variolă oferite în 1763 de către britanici au devastat triburile amerindiene; aceeaşi metodă a fost aplicată în 1785 pe populaţia tunisiană.
Războiul de secesiune (1861-1865) a adus noi surprize în domeniu, se spune că doar împotriva trupelor unioniste, ceea ce e greu de crezut, dar ei au câştigat. În acest război au murit mai puţini pe câmpul de luptă decât cei răpuşi de boli (variolă, febră galbenă, dar şi altele ai căror agenţi nu au fost cunoscuţi).

Perioada ştiinţifică
Din a doua jumătate a secolului XIX microbiologia se dezvoltă foarte mult şi odată cu acest progres panoplia bolilor infecţioase se îmbogăţeşte rapid. Este perioada în care genocidul capătă aspect ştiinţific şi fonduri masive iau calea cercetării în scopul omorului cu bună ştiinţă (deci ştiinţific).
În 1863 medicului francez Casimir Joseph Davaine descoperă agentul cauzal al antraxului. Este un moment marcant pentru intrarea în perioada ştiinţifică şi debutul epocii în care numai fraierii ucid în mod illegal, pe ascuns şi dezorganizat.
Începe perioada marilor descoperiri ale unor agenţi cauzali şi a modalităţilor de a-i cultiva: în 1876 Robert Koch obţine primele culturi de antrax, în1882 Loffler şi Shutz descoperă agentul cauzal al morvei, în 1887, David Bruce descoperă agentul cauzal al brucelozei, în 1883 Koch descoperă agentul cauzal al holerei, în 1907 Howart T Ricketts descoperă agentul cauzal al tifosului şi în 1912 este descoperit agentul cauzal al tularemiei (denumit după districtul Tulare, California).
Pasteur descoperă vaccinul împotriva rabiei şi Koch pe cel împotriva tuberculozei (bacilul Koch). Dar Pasteur a direcţionat experienţele spre exterminarea şobolanilor (cu bacteria salmonella), a iepurilor (cu vibrionul holeric) şi a lăcustelor (cu agenţi infecţioşi, parazitari şi microbieni ai dizenteriei), deschizând astfel drumul spre crima “ştiinţifică” în masă.
Cercetarea ştiinţifică duce la victorii reale împotriva unor boli ce făceau ravagii, dar un mai însemnat efort financiar este îndreptat spre controlul agenţilor cauzali deosebit de virulenţi şi agresivi, cultura şi stocarea acestora în arsenale biologice “ştiinţifice” şi, evident, ultrasecrete.

În 1915 germanii au răspândit ciumă în rândurile armatei ruse la Sankt Petersburg. În primul război mondial germanii au folosit agenţi biologici (morvă şi antrax) sporadic, pe animale, fiind vizaţi în special caii, element logistic fundamental pentru acea perioadă. Programul biologic militar german este greu de evaluat din cauză că nu s-au găsit documente sau alte probe, ba chiar au negat permanent, dar şi din cauza epidemiilor frecvente în epocă şi în condiţii de front (igienă precară, malnutriţie, epuizare), ceea ce face imposibilă stabilirea cu precizie a atacurilor biologice.
Din 1920 a început un vast program biologic, urmare fiind Protocolul de la Geneva din 1925 care interzicea armele chimice şi biologice în război (nu şi în timp de pace !).
În 1929 Alexander Fleming a descoperit primul antibiotic şi a fost folosit în tratamentul infecţiilor bacteriene în 1941.
Dacă în primul război mondial a fost utilizată preponderent arma chimică, în cel de-al doilea arma biologică a făcut adevărate ravagii.
Josef Mengele (Germania 1911 – Brazilia 1979)
Medic nazist german, zis Beppo sau Îngerul morţii, a activat în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, la 60 km vest de Cracovia, în sudul Poloniei, unde a participat la selecţionarea deportaţilor pentru muncă sau pentru experimentarea unor gaze de luptă urmărind exterminarea subiecţilor. Cercetător împătimit, şi-a satisfăcut curiozitatea făcând experienţe pe sute de mii de cobai umani furnizaţi de Gestapo, proveniţi din indezirabilii sistemului sau aduşi din ţările ocupate. Ideologia rasistă „ariană” a determinat ca selecţia să aibă un caracter preponderent etnic, în vizor aflându-se în special slavii, ţiganii sau evreii, dar şi celelalte categorii s-au bucurat de acelaşi final.
S-a interesat în particular de gemeni şi pitici, dar şi de subiectul eredităţii şi a bolilor specific etnice. De ani de zile specialiştii încearcă să explice de ce într-un mic orăşel din Brazilia, începând din 1963 s-au născut foarte mulţi gemeni blonzi, cu ochi albaştri. Se pare că doctorul şi-a continuat experimentele genetice.
Mengele a întreprins cercetări în mod haotic, supunând subiecţii la mai multe categorii de agresiune în acelaşi timp amestecând chimica şi biologica cu cea psihică (a studiat efectul zgomotului gri ce provoacă reacţii fizice necontrolate sau panică acută), ceea ce nu a putut duce la concluzii clare, dar documentele au fost întocmite ordonat, sistematic, nemţeşte. Şi au fost preluate şi studiate de americani.
În Germania au existat mai multe astfel de personaje şi chiar mult mai dure, istoricii o recunosc (în Procesul medicilor de la Nurenberg au fost judecaţi 20 de medici), dar Mengele a fost mai mediatizat pentru că a reuşit să scape de tribunal şi să se facă nevăzut. A fost căutat timp de peste trei decenii.
Unitatea 731
Creată prin mandat imperial, Unitatea 731 a fost o unitate de cercetări biologice a Armatei imperiale japoneze. Condusă de Shiro Ishii, unitatea avea ca scop declarat găsirea de metode de prevenţie a epidemiilor şi purificarea apei, în realitate însă studia boli precum ciuma, tifosul sau holera în scopul utilizării ca mijloace bacteriologice ofensive.

Montată în dispozitiv la Beiyinhe în 1931 şi extinsă la Pinfang în 1936, două localităţi aflate lângă oraşul Harbin în Manciuria, China, unitatea şi-a desfăşurat experimentele pe prizonieri de război, în majoritate coreeni, chinezi, mongoli şi ruşi, furnizaţi de Kempeitai, poliţia militară, dar şi prizonieri din trupele Aliate. Odată cu expansiunea imperiului au luat fiinţă şi alte unităţi similare (unitatea 1644 din Nankin, 1855 din Beijing, 516 din Qiqihar, 8604 din Xinjing, 543 din Hailar, 9420 din Singapore, şi altele !).
Experimentele constau (printre altele) în injectarea de bacterii prizonierilor, urmărirea evoluţiei bolii şi disecţia pe viu, fără anestezie, a subiecţilor. Alte experienţe constau în testarea rezistenţei umane la condiţii extreme: frig (ca şi la Dachau) sau presiune.
Unitatea 731 nu s-a rezumat la cercetarea fundamentală ci a transpus în practică rezultatele experienţelor pe oameni şi armele biologice produse aici au fost folosite împotriva Rusiei în 1939 şi Chinei între 1940 şi 1945.
La ieşirea din război, între 9 şi 14 august 1945, Shiro Ishii a primit ordin de a distruge complexul de clădiri şi de a şterge orice urme înainte de sosirea trupelor ruseşti. O puternică epidemie de ciumă a izbucnit după plecarea japonezilor provocând 20.000 de victime printre civilii din regiune.
Documentaţia ascunsă de ochii ruşilor, detaliată, bine pusă la punct, cuprinzând dosare de caz, descrieri complete, fotografii şi filme a trecut oceanul din dispoziţia generalului Douglas Mac Arthur.