|
Dezinformarea televizată şi fragmentarea informaţiei reale sunt metode vechi, ieftine şi foarte eficiente de influenţare a deciziilor individului şi de educare a plebei până la a nu mai avea nevoie de decizii. Plebea nu trebuie să gândească, ci să utilizeze gândurile gata preparate de ministerul propagandei. Acest minister există cu certitudine şi sigur se poate demonstra cu acte în regulă (emise chiar de ei) că în fapt nu există.
Dezinformarea este utilă pe mai multe planuri. În primul rând se poate stârni panica fără motive reale, întemeiate. Zona noastră este teatrul unor experimente de amploare. De asemenea se poate sugestiona populaţia până la a-i influenţa starea de sănătate sau a face inutile campaniile electorale.
Prima mare realizare a aplicării acestei metode este aceea că populaţia are o nemărginită încredere mai ales în informaţiile vădit denaturate sau truncheate. Astfel expresia „au spus la televizor” este o confirmare vie a adevărului absolut.
Vă propunem un experiment: dacă vă aflaţi într-o companie de recent cunoscuţi, într-o excursie, în tren, într-un restaurant, începeţi şi povestiţi o gogomănie, o aberaţie, o poveste plină de minciuni scornite pe loc, până vedeţi că anturajul a fost captat de tâmpeniile debitate şi au devenit cu toţii exoftalmici. Atunci întăriţi cu: „au spus la televizor” şi veţi vedea de îndată cum toată lumea se linişteşte ca prin farmec. Toţi cred. Credinţa în adevărul televiziunii. Dacă aţi observat însă pe cineva că nu şi-a scos ochişorii din orbită la poveste şi nici nu a dat semne de liniştire la invocarea televizorului, să ştiţi că acela este omul cu care puteţi discuta.
De multe ori am remarcat că, deşi este un singur institut INMH, vremea depinde în mare măsură de postul de televiziune la care este difuzată. Temperatura diferă cu câteva grade de la un post la altul, vântul bate cu viteze diferite, la unele televiziuni plouă mai puţin, la altele mai mult. Din câte ştiu INMH nu mai are la conducere un specialist în domeniu, ci un om politic. Dar s-ar putea să fie o dezinformare. Sigur este că televiziunile nu sunt străine de politic, ba dimpotrivă.
Cât despre dezastrele naturale ...
Canicula. În multe ţări populaţia este educată şi se iau măsuri concrete, pe categorii de vârste. La televiziunile noastre (de fapt ale lor) mai ales când condiţiile de caniculă nu sunt instaurate, se instaurează în schimb dezinformarea şi metodele de generare a panicii. Astfel apar titluri precum: „cod roşu”, „zile de foc”, caniculare ori incendiare, caniculă catastrofală urmată de furtuni devastatoare, „arşiţa pârjoleşte România”, „mii de oameni au leşinat azi pe stradă”, şi alte astfel de încurajări. Vara asta temperaturile au fost mai mici şi a plouat mai mult decât verile trecute când chiar au fost zile toride şi aerul era greu, dens şi fierbinte. Se mergea greu şi soarele ardea. Anul acesta a adiat vântul şi contrar informaţiilor INMH nu cred că disconfortul termic a atins pragul de suportabilitate, în schimb propaganda panicii a muncit bine şi au reuşit să sugestioneze indivizi ce cred mai mult în propagandă decât în propriile simţuri.
Inundaţii. Este groaznic să rămâi fără acoperiş, dar la fel de groaznic este faptul că acest dezastru este folosit în scopuri mârşave. Guvernul României a acordat 30 de milioane de lei ajutoare pentru reconstrucţie. La preţurile materialelor de construcţie (ireal şi mafiot umflate) unele chiar duble faţă de cele importate din Bulgaria, o casă la roşu se ridică din 300 de mii. Deci ajutorul acordat este pentru 100 de case. 100 de case sunt în toată Moldova ? „Au spus la televizor” că „întreaga Moldovă este sub ape”, „zeci de mii de case au fost luate de ape”. Ori guvernul nu şi-a făcut bine socotelile, ori banii sunt un mic ciubuc pentru fratele anelist al vreunui băcăuan, ori suntem constant dezinformaţi, ori realitatea e mult mai gravă. Cu certitudine o informare corectă a populaţiei nu este de dorit.
În urmă cu câţiva ani o tornadă i-a dat prilejul unui multiministru (ministerul Victoria, 50 de ministere într-unul singur) să încalece pe un cal alb şi să le acorde ajutor celor din Făcăeni (parcă) vreo două camioane cu scândură pentru cele câteva mii de acoperişuri smulse de care „au spus la televizor”. Pentru un acoperiş e necesar un camion de scândură, dar probabil a revenit o scândură la zece case. Sau poate a fost doar o şpagă ca toate altele.
Şi fiindcă veni vorba de construcţii, sistemul italian ne-a fost de mare folos, dar metodele de dezinformare realizează o reprezentare de mare valoare artistică, cu reportaje şi deplasări în Bulgaria.
Sunt cei ce şi-au adus sprijinul în campania lu’ dom’ primar, unul dependent, altul mai puţin, dar declarat independent, şi care acum cer să fie recompensaţi pentru efortul bănesc.
Pe vremea lui Pingelică, reporterul filma la Bucur pe peliculă color şi apoi la capătul Colentinei, la case, cu peliculă alb-negru. Astfel se prezenta publicului Bucureştiul de ieri şi Bucureştiul de azi filmate în aceeaşi zi.
Azi, blocurile de la Bucur au devenit „blocurile gri comuniste” extraordinar de scumpe, faţă de noile construcţii de numai 80 de mii de euro, plus un auto cadou. Diferenţe există, e clar, unele vechi, altele noi, o tehnologie mai veche, alta mai nouă, materialele de-atunci mai ieftine, astea de azi mai scumpe chiar şi decât la agricultorii de la sud. Reportajele în care sunt prezentate apartamente noi, frumoase pe dinafară ce-i drept, ar trebui să subtitreze „Ţeapă”. Fiindcă la preţurile actuale, artificial umflate, ţeapa este sigură.
Şi iată cum: clădirile sunt ridicate economic şi cu materiale de o calitate cel puţin îndoielnică, căsuţe americăneşti, rigipsoidale. Pingelică i-ar fi pus la rece pe toţi. Acum însă, investitorul se urcă în avion şi pleacă acasă.
Sau: clădirile se predau la roşu, fără utilităţi şi nefinisate.
Şi a treia variantă, cea mai bună, aceea în care noul proprietar vede ani de zile pârloaga pe care se va ridica locuinţa mult visată, timp în care este chemat în repetate rânduri ca să mai cotizeze fiindcă materialele s-au scumpit, costurile cu ... salariile ...etc.
Un tip de prin Israel se pare, vrea să construiască în Bucureşti 9.700 de apartamente. Dar cu banii viitorilor proprietari. Mare atenţie ! Cândva, un investitor de pe la Tel Aviv a venit în ţară cu poza unui avion. Cu ea s-a dus la o bancă şi a zis că e avionul lui. Şi astfel a obţinut un credit cu care a cumpărat pungi pentru gheaţă. Apoi s-a dus pe Orhideelor unde, contra unei mici atenţii a reuşit să găsească mână de lucru gratuită şi distribuţie la fel. Cu produsele din stoc a mai luat un împrumut. Şi-a cumpărat şi elicopter.
Dar să revenim la reportaje. Unul dintre acestea, făcut la Bulgari, este de-a dreptul jignitor la adresa coeficientului nostru de inteligenţă. Astfel în reportaj ni se dau sfaturi să ne cumpărăm o casă la Ruse fiindcă este mult mai ieftină decât în Bucureşti. Adică o căsuţă prăpădită dintr-un obscur orăşel de provincie din ţara producătorilor de lalele şi castraveţi este mai ieftin decât o casă în capitala ţării noastre. Dar de ce s-a dus până în Bulgaria când putea foarte bine compara o casă din Bucureşti cu una din Ghimpaţi. În continuare i s-a luat un interviu unui localnic din Ruse, student la Sofia care a afirmat că-şi vinde casa pentru că-i place să locuiască la oraş ! Deci ţăranii pleacă la oraş şi vin bucureştenii fiindcă preţurile la case sunt mai mici. Nu vreau să spun că reporterul este un tembel, dar ar trebui măcar atât să ştie: şi în România sunt sate.
Concluzia este una singură: nu cumpăraţi apartamente în blocurile gri comuniste, urâte dar solide, atâta timp cât puteţi cumpăra la Ruse fiindcă cei de acolo se mută la oraş.
Până la urmă reportajul nu ar fi fost decât stupid, realizat de oameni fără pregătire şi fără să deţină informaţii, în scopul de a fi prezentat la o şcoală ajutătoare. Dar cheia a apărut la sfârşit când reporterul a afirmat că legislaţia bulgară nu permite achiziţionarea de locuinţe pe teritoriul Bulgariei decât pentru cine deschide acolo o afacere, iar când aceasta se închide, se pierde şi apartamentul, investiţie mijloc fix. Şi asta este o prezentare trunchiată a informaţiei, dar scopul ce sare imediat în ochi este acela al reorientării către investiţia locale ca singură alternativă.
Care ar fi totuşi scopul urmărit de televiziuni de a prezenta o realitate deformată şi mâzgălită ?
Ne face să credem că principalul ţel în viaţa lor ar fi audienţa. Nimic mai fals.
Să luăm de exemplu emisiunea lui Naşu’. Radu Moraru, l-am cunoscut şi am remarcat la el câteva însuşiri ce-l conduc spre o carieră de mare succes. Chiar şi o calitate. Dar astea sunt amănunte. Titlurile emisiunilor par plate şi şablonate, cuprind doar două sau trei cuvinte aberant repetate, atrăgătoare de mase populare, precum: incredibil, incendiar, cutremurător (din panoplia dezastrelor am remarcat că lipseşte inundaţia). Dar aşa se predă în anumite şcoli.
Şi se mai predă ceva: sugrumarea informaţiei reale, valoroase. La una din emisiuni au fost invitaţi doi supergrei, două uriaşe personalităţi,: Pleşu şi Liiceanu, oameni de certă valoare care au ceva de spus omenirii şi au răspuns chemării tocmai ca să spună ceva. Că nu au reuşit prea mult, ăsta este meritul lui Radu. Ideile au început să se ivească chiar din startul emisiunii, să se întrepătrundă, să dea naştere la altele noi, să curgă, să devină fluide, dar Radu mamii le întrerupea brutal cu fel de fel de întrebări, dovedit retorice, astfel că emisiunea părea un monolog cu doi spectatori pe platou. Părea un sac cu idei strâns la gură de Răducu şi din când în când eliberat, doar puţin, ca să nu păteze studioul.
Se pare că a fost un elev bun. Sau poate i se sufla în căşti: ... kide-i gura, ... preşte-l !
Un spectacol minunat de idei, o valoroasă realizare dacă Naşu’ nu ar fi întrerupt „lumina” atât de des. A rezultat un spectacol eşantionat, fragmentat, fără continuitate, rupt, un spectacol de idei ştrangulate ca să nu se vadă întregul.
Acelaşi sac, dar de această dată gol a apărut odată cu venirea pe platou a unui „vip” îm persoana unei Monica (fără alt nume pentru a evita cacofonia). Şi acelaşi naş, dar de această dată încercând din răsputeri, nu să scoată o idee căci sacul era gol, ci să încropească o povestioară. Fără s-o întrerupă ! Şi această emisiune a avut un incendiar şi cutremurător succes.
Să minţim poporul cu televizorul, „aşa au spus ...”. |
Tehnici speciale 
