| Înţelepciunea Naturii |
|
|
|
| Scris de Iulian Cosmin Holban | |
| luni, 13 octombrie 2008 | |
 - jos – iarba şi florile – toate uscate sau aproapre uscate de seceta verii şi ignoranţa celor ce ar fi trebuit să se ocupe de udarea lor; - la mijloc – arbuştii (tufişurile) – nu erau uscaţi dar erau păliţi de soare şi sufereau. În ciuda suferinţei, supravieţuiau; - sus – copacii. Verzi. Puternici. Neatinşi de secetă. Fiind un căutător în ale spiritului nu m-am putut abţine să nu filozofez la vederea acestor diferenţe prin care eu cred ca Bunul Dumnezeu ne descoperă nouă, oamenilor, tainele Sale. Iarbă multă şi mică, cu rădăcini superficial înfipte în pământ ai fi putut crede că ar fi trebuit să sufere cel mai puţin datorită protecţiei oferite de plantele mai înalte şi, cu toate astea, ea suferea cel mai mult. De ce ? Pentru că e mică şi mereu protejată de intemperii. Pentru că are rădăcini firave şi scurte care nu ajung în profunzime ca să extragă de acolo hrana necesară. Această iarbă am asemănat-o cu marea majoritate a oamenilor – mereu în căutarea unei protecţii lumeşti. Mă uit în jurul meu şi văd oameni firavi, frustraţi că guvernul nu măreşte salariile şi pensiile, alimentele şi medicamentele sunt din ce în ce mai scumpe, per total că nivelul de trai este scăzut şi societatea nu le oferă bunăstare. Cârcotesc pe la colţuri şi înjură conducerea ţării că nu-i protejează. Sau unii care au fost protejaţi cândva în virtutea unor funcţii sau a puterii financiare pe care o aveau la momentul respectiv, acum sunt frustraţi şi în permanenţă caută să-i acuze pe ceilalţi pentru necazurile lor. Nu au învăţat nimic ! Cine a ales acei guvernanţi ? Nu cumva conducerea unei societăţi este reprezentativă pentru acea societate? Caută permanent protecţie la societate, conducere, oameni, de la „veacul acesta” şi pentru că au obţinut-o în trecut (sau pentru că văd că alţii o au), acum, când dau de greu nu ştiu cum să facă faţă şi mor (nu neapărat fizic).  Arbuştii ... ei bine, ei sunt mai mari. Au radăcini mai puternice, mai adânc înfipte în pământ, extrăgându-şi astfel hrana mai din adânc. Pe de altă parte, protejează şi iarba cu umbra lor. Ei sunt, la rândul lor, protejaţi de copaci. Dar ei nu se bazeaza doar pe asta. Au căutat profunzimile mai mult decât iarba. Şi ei sunt afectaţi de greutăţile pe care le oferă natura dar nu la fel de puternic ca etajul inferior. Am comparat aceşti arbuşti cu oamenii care îşi dau seama că nu reprezintă doar nişte corpuri cu ceva minte, care, cu toate că sunt protejaţi de societate, caută să înţeleagă mai mult, caută Adevărul din spatele acestei lumi. Ei sunt acei cercetători spirituali care încă nu au dobândit detaşarea faţă de cele ale lumii, încă nu au ajuns la credinţa deplină. Greutăţile i-au făcut să „îşi înfigă rădăcinile mai în adânc” dar nu suficient de adânc. Ei intuiesc că este Ceva sau Cineva mai presus de necesităţile acestei vieţi şi de aceea caută să „sondeze” Adevărul, să-şi formeze rădăcini adânci şi puternice cu care să pătrundă în hrana spiritului şi astfel să se înalţe către Cer. Un mare maestru indian spunea: „caută bogăţia divină, nu bunurile fără valoare ale lumii. După ce vei dobândi comoara interioară, vei vedea că cele necesare vieţii exterioare o însoţesc întotdeauna” (Paramahansa Yogananda – „Autobiografia unui yoghin”). Şi cu mult mai frumos vorbeşte despre asta Iisus Hristos: „Nu vă adunaţi comori pe pămant, unde molia şi rugina le strică, unde furii le sapă şi le fură, Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei 6:19-21). „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea ? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele ? Şi cine din voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi ? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor ? Deci, nu duceţi grijă, spunînd: Ce vom mânca ? ori: Ce vom bea ? ori: Cu ce ne vom îmbrăca ? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Matei 6: 24-34).  Şi iată că am ajuns şi la măreţii copaci. Cu rădăcini profunde, puternice şi adânci, trunchiuri groase, puternice, drepte, ici-colo se văd pe ele cicatricile ramurilor tăiate de oameni sau rupte de vânt. Ei se înalţă semeţ spre cer nemaipăsându-le de oamenii care le taie crăcile, nepăsându-le de intemperii. Cât au suferit pâna au ajuns mari şi puternici! Au fost în bătaia vânturilor, grindina le-a rupt frunzele, zăpada i-a apasat sub greutatea ei, soarele i-a ars ca pe nişte umbrele protectoare, oamenii au încercat să le oprească sau modifice creşterea prin tăieri succesive. Ei însă au rezistat eroic. S-au înălţat continuu trecând peste toate încercările. Uneori mai lent, alteori mai rapid s-au înălţat permanent către înălţimi împodobindu-se, ca dovadă a efortului lor cu acele inele pe care omul nu le vede decât atunci când îi taie, inele după care îşi dă seama de numărul anilor care au trecut pe deasupra copacilor.  Dacă am privi în jur, dacă am deschide ochii sufletului, am vedea lecţiile pe care ni le dă Dumnezeu prin intermediul naturii. Cu siguranţă sunt mult mai multe decât am descris eu aici. Şi pentru că de la aceste observaţii şi până la noaptea când am aşezat totul pe foaie a trecut ceva timp am mai adăugat o astfel de pildă dată prin intermediul naturii. Am două plante pe balcon. Sunt din aceeaşi specie, sunt plantate în aceeaşi zi, în acelaşi tip de pământ, le ud cu aceeaşi apă, stau una lânga alta. Singura diferenţă constă în faptul că provin din butaşi proveniţi din plante-mamă diferite. Una dintre cel două s-a dezvoltat lent, a format un trunchi puternic, drept, fără ramificaţii. Are frunze mari, de un verde-crud. Cealaltă a crescut foarte repede, are un trunchi cu multe rămurele, firav şi lung. Am fost nevoit sa-l leg ca sa nu se rupă sub propria greutate. Frunzele-i sunt mici, de un verde spălăcit. Zilele trecute, motanul meu, încercând să vâneze un porumbel, a căzut peste ele, rupând-o pe cea mare de la jumatate şi rupându-i şi doua ramurele. Cum sunt un visator cu capul în nori iaraşi am inceput să văd similitudini. Am comparat prima plantă cu oamenii care stiu ce vor în viaţă şi care îşi direcţionează energia pe calea pe care au călcat. Merg drept, uneori mai lent dar fiecare pas făcut este sigur. Şi mai sunt acei oameni care vor ceva şi nu ştiu ce. Aceşti oameni intuiesc că, în spatele lumii văzute se află şi altceva dar pentru că nu sunt foarte hotărâţi şi nu ştiu cum să caute, încep să orbecaie prin întunericul propriei lor minţi. Se agaţă câte puţin de toate căile. Parcă ar fi nişte oameni care, aflaţi la intersecţie fac doi paşi pe o stradă apoi sar pe alta stradă, apoi pe alta şi aşa mai departe până îşi dau seama că ziua a trecut şi ei nu au ajuns nicăieri. Ei sunt aceia care renunţă la căutările spirituale şi, când îi aud pe alţii vorbind despre asta spun că sunt nişte prostii. O parte dintre ei se vor regăsi mai târziu în categoria oamenilor-iarbă. Ăsta este acum un adevarat curent, e în „trend”. Ai aflat de REIKI ? E grozav! Ia-ţi iniţierea pe vreo 5-10 sau mai multe stiluri. Dar de ce să nu faci şi puţin QI GONG? Şi nu ar strica nişte YOGA că doar e o ştiinţă milenară. Bineînţeles că e musai să faci cât mai multe ramuri ale yogăi. Hai să facem şi câteva şcoli de radiestezie şi poate pâna la urmă ne schimbăm şi religia. La sfârşit tragem linie şi vedem că suntem maeştri REIKI, maeştri QI GONG, practicanţi de multe „yogi”, purtători de sârme prin portofele (a se citi „anse”) şi alte câteva titluri pompoase şi la modă. Acu’ suntem numa’ buni să purtăm discuţii despre spiritualitate că doar avem experienţă berechet. Sau nu ... Suntem o bibliotecă ambulantă care are ceva date din ceva domenii, nişte practicanţi excrecabili cu rezultate pe măsură. Ok ! Nu avem rezultate da’ ce cultură am căpătat ... şi ce frumos vorbim ! Ajungem nişte oameni tocmai buni să le explice altora cum stă cu spiritul. Asta doar din cărţi ! Vorbesc la persoana I plural pentru că mă regăsesc pe deplin în această categorie (cum altfel aş fi cunoscut-o aşa de bine ?!?). Şi atunci ne gândim cum naiba au ajuns marii parapsihici, marii sfinţi din diverse religii la performanţele care ne înfioară şi ne uimesc. Că doar noi am depus un efort fenomenal în acest sens şi am urmărit toate căile posibile. Mai puţin una: direcţionare către o singură cale şi perseverarea pe ea pas cu pas. Prietenul şi profesorul meu de REIKI spunea că, dacă nu vreau să avansez niciodată în REIKI, să fac cât mai multe stiluri fără să aprofundez cu adevărat niciunul. „Cel care se laudă că el cunoaşte aceste lucruri nu le cunoaşte. Şi cine spune că nu le cunoaşte tot nu le cunoaşte. Cel ce cu adevărat le cunoaşte nu vorbeşte despre asta. Înţelepciunea păstrează tăcerea.” („Conversaţii cu Yogananda” – Swami Kriyananda). Restul concluzionaţi voi ! |
| Următor > |
|---|
Copyright © 2024 Energobiologie.
