Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
sâmbătă, 03 noiembrie 2007 |
Afirmaţiile REIKI au o semnificaţie aparte şi trebuie tratate separat pentru a putea fi mai bine receptată importanţa lor. În mai toate lucrările pe tema REIKI sunt numite principii REIKI, principii fundamentale REIKI sau precepte REIKI. Într-adevăr, aceste afirmaţii sunt principii, precepte spirituale, însă nu reprezintă elementele fundamentale, ideile de bază ale sistemului REIKI revelat, destăinuit, maestrului Usui. Afirmaţiile introduse în sistem de către sensei Mikao Usui aparţin (cel puţin lui îi sunt atribuite) marelui reformator al Japoniei moderne, împăratul Meiji (1868 – 1912), personalitate spirituală marcantă, cu recunoscute înclinaţii artistice şi filozofice.
Doar azi (azi strict, prezent !) Nu sunt îngrijorat Nu-mi este teamă Îmi fac munca cinstit Nu mă mâniez (varianta: Mulţumesc pentru binecuvântările mele) Sunt bun cu fiinţele vii
Trecem destul de uşor peste aceste afirmaţii pentru că nu realizăm efectul lor. Aşa cum prin intonarea “Tatăl nostru” se parcurge şi se purifică întregul sistem de centrii energetici, tot aşa şi prin cele 5 afirmaţii (conform teoriei celor 5 elemente, unul dintre principiile medicinei energetice tradiţionale chineze) se deblochează meridianele, se purifică şi se restabileşte echilibrul energetic. Principiile au fost transpuse în pagină de înţelepţii chinezi cu 5000 de ani în urmă, dar originea lor se pierde în timp. Iată şi legătura cu cele 5 elemente:
Doar azi: Nu sunt îngrijorat – pământ – galben – splină, pancreas Nu-mi este teamă – apă – negru – rinichi, vezică urinară Îmi fac munca cinstit – metal – alb - plămân Nu mă mâniez – lemn – verde - ficat Sunt bun cu fiinţele vii – foc – roşu - inimă
Intonarea afirmaţiilor se face conştient, detaşat, fără gânduri. Linişte, timpul se opreşte. Se realizează echilibrul meridianelor. Se poate încerca o experienţă: analiza şi determinarea ordinii pronunţării în funcţie de starea de sănătate (măsurată ca parametru). Apoi determinarea ordinii în funcţie de anotimp.
Tabelul de corespondenţe:
Element
| metal
| apă
| lemn
| foc
| pământ
| Meridian
| p/ig
| r/vu
| f/vb
| i/is/vs/3f
| sp/s
| Organ plin
| plămân
| rinichi
| ficat
| Inimă
| splină/pancreas
| Organ gol
| intestin gros
| vezică urinară
| vezică biliară
| intestin subţire
| stomac
| Strat
| piele
| oase
| muşchi
| vase
| subcutanat
| Ţesut
| epitelial
| osos
| muscular
| cardiovascular
| conjunctiv
| Organe simţ
| nas
| ureche
| ochi
| limbă
| gură
| Culoare
| alb/argintiu
| negru/albastru
| verde
| roşu
| galben
| Direcţie
| vest
| nord
| est
| sud
| centru
| Climă
| uscat
| frig
| vânt
| căldură
| umiditate
| Anotimp
| toamnă
| iarnă
| primăvară
| vară
| sfârşit de vară
| Gust
| picant
| sărat
| acid/acru
| amar
| dulce
| Sentiment
| supărare
| frică
| furie/mânie
| bucurie
| îngrijorare
| Carne
| cal
| porc
| pasăre
| oaie
| vacă
| Plante
| orez
| fasole
| grâu
| mei
| secară
| Planetă
| Venus
| Mercur
| Jupiter
| Marte
| Saturn
|
În cărţile apărute în ţară există 3 variante, asemănătoare în principiu, dar ceva mai înfrunzite de-a lungul timpului, pornind de la prima, cea din cartea „REIKI tradiţional” a lui Dumitru Hristenco. Pe alte tărâmuri, scrise pe un ton ceva mai imperativ:
Să nu fii îngrijorat Să nu ai teamă Fă-ţi munca cinstit Să nu te mâniezi Iubeşte fiinţele vii
afirmaţiile par să semene cu cele 10 porunci ale dogmei creştine.
Comparativ cu acestea (principii morale, de conduită), afirmaţiile sunt precepte adresate unei civilizaţii mai evoluate spiritual. Dar ce conţineau oare primele tăbliţe de lut pe care le-a spart Moise ? Poate 5 precepte în loc de 10, cine va şti vreodată ? Şi cine va şti ce s-a întâmplat în 325 la Nicea şi ce a hotărât împăratul Constantin (nebotezat pe-atunci, se pare) să ştie lumea creştină; şi care a fost contribuţia Conciliului ecumenic ...
Omenirea, de la Iisus până la împăratul Constantin a avansat în vârstă doar 3 secole, şi până la împăratul Meiji, 19 secole. Afirmaţiile ne-au fost dăruite, poate, când puterea de înţelegere a fost suficientă pentru a le percepe şi a le însuşi.
|