| Istoria radionicii (1) – Albert Abrams |
|
|
|
| Scris de Gabriel Sabin Mateucă | |
| miercuri, 18 februarie 2009 | |
 Albert Abrams A studiat la Universitatea din Heidelberg şi a fost licenţiat în 1882. A fost patolog şef la Şcoala Medicală din Stanford şi în 1893 preşedinte al Societăţii Madical-Chirurgicală din San Francisco. Timp de 5 ani a fost profesor de patologie la Cooper Medical College din San Francisco. A publicat numeroase articole în jurnalele medicale ale timpului. Albert Abrams şi-a început cercetările în domeniul electronicii prin 1910. În 1916 avea deja pus la punct şi experimentat un sistem de auscultaţie (percuţie) abdominală şi toracică aplicată unui pacient prin care era capabil să detecteze cu ajutorul unui „reflexofon”, un fel de stetoscop electronic, organele bolnave. Teoria sa se baza pe semnătura energetică a fiecărui element, microb sau organ. Aparatul său detecta astfel prezenţa elementelor patogene, urmând eradicarea acestora utilizând aceleaşi amprente energetice, aceleaşi frecvenţe. Acest aparat, denumit „Autoclast”, a fost utilizat cu remarcabile succese în vindecarea unor maladii incurabile precum cancerul, tuberculoza, diabetul, sifilisul ş.a. A fost comparat cu un generator / receptor capabil să detecteze frecvenţa de rezonanţă (semnătura energetică) a unei cupe de cristal şi să o distrugă aplicându-i aceeaşi frecvenţă; şi fără a influenţa nimic altceva în jur, doar acea cupă.   Abrams şi-a imaginat posibilitatea de a măsura această energie a bolii. El a interpus un sistem de rezistenţe variabile între celulele bolnave (probă prelevată, „martorul biologic” al pacientului) şi un individ sănătos asupra căruia a practicat testele de percuţie. La un individ sănătos „zona cancer” din abdomen produce un sunet clar; la un canceros, sunetul este mat. Celule bolnave prelevate şi aşezate pe fruntea celui sănătos determină şi la acesta un sunet mat, ca şi cum ar fi bolnav. Deci celulele prelevate transmit informaţia bolii. În experienţele sale, celulele bolnave se aflau pe un platou de aluminiu şi erau conectate de individul test (cel sănătos) cu un conductor electric. Se reglau potenţiometrele (rezistenţele variabile) până la acordaj, până ce se percepea un semnal la individul test. Indicativele tuturor potenţiometrelor acordate reprezentau semnătura energetică a emisiei celulelor bolnave. În acelaşi mod era „măsurat” şi leacul optim pentru restabilirea echilibrului, punând alături de martorul biologic, în contact cu acesta, diverse remedii, până ce se obţinea sunetul curat. Acesta a reprezentat debutul „Radionicii instrumentale a doctorului Abrams” (sau magneto-geometrie ori bio-comunicare instrumentală), cum avea să o numească Ruth Drown, pasionată de cercetările doctorului şi asiduă continuatoare a acestora. Abrams, Ruth Drown, dar şi alţii, au determinat un mare număr de semnături energetice, numite şi lungimi de indă sau proporţii (taux vibratoires în frabceză sau rates în engleză). Determinările au fost făcute pe ţesuturi sănătoase, boli, hormoni, emoţii, remedii, etc existând în prezent o bază de date cu peste 20.000 de astfel de proporţii (serii de valori ale potenţiometrelor), amprente energetice. Un foarte interesant aparat a fost Dynomizer care diagnostica orice maladie cunoscută pe un eşantion de sânge uscat şi polarizat cu ajutorul unui magnet permanent. Un altul, Oscilloclast sau Radioclast, ers destinat tratamentului bolilor pe baza unor frecvenţe prestabilite, rezultate în urma cercetărilor. Studenţii se întruneau la clinica doctorului Abrams din San Francisco pentru cursurile de formare ce costau 200 de dolari, o sumă destul de mare în acele timpuri şi puteau închiria aparate pentru a le putea folosi acasă. Regula era de a nu deschide capacul unui aparat pe motivul perturbării reglajelor foarte sensibile. Dar mai probabil pentru a nu fi copiat şi multiplicat. În 1921 existau 3.500 de practicieni care utilizau tehnologia ERA şi aparatele lui Abrams. Lucrările lui Albert Abrams au depăşit mult ştiinţa vremii în care au fost făcute, atât în plan teoretic cât şi în cel practic. Fizica cuantică era în perioada gângăvelii, iar electronica în epoca lămpilor cu potenţiometri de foarte slabă precizie. Cercetările întreprinse de George De La Warr, Malcolm Rae, David Tansley, Yvon Combe, Royal Rife au contribuit la evoluţia considerabilă a tehnicii şi la construcţia unei teorii coerente, ceea ce a dus la apariţia multor aparate şi tehnici ce vin în sprijinul medicinei, cum ar fi biorezonanţa magnetică (Titanium, Oberon Metatron, QXCI SCIO, altele). Medicina convenţională pierdea pacienţi şi viitorul său era foarte tulbure. Şi aşa cum îi stă bine unui deschizător de drumuri, doctorul Albert Abrams, după atâtea rezultate evidente, a fost hulit în cele din urmă de către confraţi, ponegrit, negat şi chiar supranumit de către Asociaţia Medicală Americană „Decanul şarlatanilor secolului XX” deoarece a postulat că fiecare organ şi fiecare pacient are o amprentă energetică proprie ! Dezastrul avea să vină în 1923, după ce un bătrân de cancer la stomac (inoperabil) a fost tratat de un practician la clinica Mayo şi declarat restabilit. Dar a murit în mai puţin de o lună după aceea. Abrams nu a luat parte la investigaţiile ce au urmat şi deci nu şi-a putut susţine teoria, urmând apoi persecuţiile injuste ale medicilor şi presei. Şi prcticienii au fost ţinta unor farse cu mostre false de sânge (nu de natură umană) precum şi atacurilor presei. Abrams a fost târât prin tribunale şi, culmea ironiei, a murit de pneumonie în ianuarie 1924, la vârsta de 62 de ani. Criticii nu au pierdut ocazia de a arăta că aparatele lui nu l-au ajutat să se însănătoşească. Odată Abrams dus din lumea asta, FDA a deschis în public unul din aparate, care nu conţinea decât fire legate la oscilatoare sau la lumină (!). |
| < Precedent | Următor > |
|---|
Copyright © 2024 Energobiologie.
