Trăim într-o epocă pe care hinduşii o numesc Kali-yuga, vârsta de fier (sau de foc) a omenirii, perioadă marcată de înşelăciune, minciună, furt, invidie. Scara de valori este răsturnată. Cel mai elocvent exemplu îl constituie plaiurile noastre mioritice, unde jaful este numit inginerie financiară. Apar uriaşe reşedinţe, ilogice, fastuoase şi nefaste, palate funerare, mausolee personale, iar aşezarea alături de rămăşiţele unui om de cultură saltă cotaţia semnificativ.
În lume, Taj Mahal este cel mai edificator exemplu: anual, 3 milioane de vizitatori învadează intimitatea unui spaţiu sacru. Dar dacă răposata ar vrea să-şi găsească în sfârşit liniştea ?
Acest mic ocol nu este gratuit, ci mai degrabă o încercare de a explica modul de a gândi al acelor mari descoperitori şi renumiţi “istorici” ce au decretat piramida monument funerar când aceasta nu are nici o legătură cu depunerea vreunei mumii ori a altor rămăşiţe. Şi când mormintele egiptene sunt destul de bine ascunse, ele fiind încărcate de valori spirituale, materiale, dar şi protejate împotriva celor ce ar putea încălca acele zone sacre.
Pentru a descoperi adevăratele sensuri ale vieţii egiptene trebuie eliminate prejudecăţile, tiparele manualelor şcolare şi “concepţiile” moderniste şi tehnologiste.

Marea Piramidă este un monument iniţiatic, acesta fiind unul din scopurile importante pentru care a fost înălţată. Cei ce au ridicat-o stîpâneau foarte bine toate fluxurile energetice, informaţionale, spirituale şi fenomenele ce decurg de aici.
Modul în care a fost ridicată naşte discuţii dar ne oferă şi o imagine a cunoştinţelor predecesorilor de care habar nu avem, dar în groaznica noastră aroganţă nu ne permitem nici măcar să recunoaştem că ar fi posibile.

Rudolf Steiner (”Mituri şi misterii egiptene”, misterii=ceremonii) arăta că vechii egipteni învăţau după modelul şcolilor indiene, dar realizând legătura, corespondenţa şi cauzalitatea dintre planul fizic şi cel spiritual. Nimic din ceea ce numim astăzi paranormal nu le era străin (ceea ce este foarte normal, paranormal implică blocaje induse). Educaţia spirituală se încheia cu marea iniţiere, iniţierea finală, structurată pe trei nivele de asimilare, în cele trei încăperi ale Marii Piramide: camera subterană (aflată la 30 m sub nivelul solului, ca nivel iniţiatic înseamnă rezonanţa cu conceptul lumii umbrelor), camera reginei, de fapt a Pământului (la 21 m deasupra solului, înţelegerea şi asimilarea lumii pământene), camera regelui, de fapt a Soarelui (situată la 43 m deasupra solului, mai puţin decât o treime din înălţimea de 147 m, şi nu pe axa verticală, ci la câţiva metri spre Sud, conectarea la spaţiul universal şi la Sursa vieţii).

Djed

Pendul egiptean

Ceea ce este foarte interesant la construcţia camerei Soarelui este faptul că sub “acoperişul” în două ape ce preia şi redistribuie tensiunile, se află 5 plafoane succesive din granit. Există şi câteva explicaţii, dar subţiri. Cert este că această structură suprapusă seamănă mult cu un djed sau chiar cu un pendul egiptean. În radionică, această suprapunere este folosită pentru amplificarea unui efect. De asemenea marea galerie este un subiect deschis, o zonă de preiniţiere, pregătitoare.
Ultimul nivel de iniţiere implică pregătiri speciale fiindcă vibraţiile umane sunt joase, ceea ce îi permite să treacă relativ uşor doar de primele două nivele. Ăsta este şi motivul pentru care cei ce au intrat în sarcifag s-au regăsit în camera reginei, un nivel mai jos; adică la locul cuvenit. Foarte puţini cred şi înţeleg pentru că omului i s-a impus un anume grad de cunoaştere, o anumită limită, şi blocaje mentale îl determină să nege tot ce nu îşi poate explica prin legile fizice învăţate la şcoală, legile spaţio-temporale permise lui. Dar în piramidă primează alte legi, cele energetice, informatice şi spirituale.

Pentru ştiinţa oficială însă Marea Piramidă rămâne doar un mormânt printre atâtea aletele, doar ceva mai mare, ultima adresă a unui suveran din a IV-a dinastie. În contrast cu această interpretare seacă, veritabila sa dimensiune rămâne cea de templu iniţiatic aparţinând cultului solar ce a dominat nu numai universul egiptean, ci a fost răspândit în întraga lume antică (inclusiv în Dacia).
Soarele era venerat ca simbol a tot ceea ce înseamnă universul, ba chiar existau mai mulţi zei solari (în Egipt, dar şi la civilizaţii precolumbiene, alţi înălţători de piramide). Din acest punct de vedere, faraonul era proslăvit ca fiu, ca trimis pe Pământ, ca simbol terestru al Soarelui, prin urmare al Universului, al Sursei vieţii.
Şi a fost o problemă ce i-a dat mare bătaie de cap unui împărat mare, Constantin, care nu era nici faraon, nici creştin, dar totuşi ardea de dorinţa ca cei ce se închină Soarelui să i se închine lui. S-a gândit şi a acţionat sub umbrela unui conciliu ecumenic. Se spune că atunci ar fi fost distrusă o bună parte din Biblie, tot atunci s-ar fi dat liber la îmbogăţirea unor călăuze ale grupurilor de credincioşi; de aici cavaleri, apoi ordine şi societăţi oculte. Şi tot atunci s-ar fi dat liber la creştinarea blândă, liniştită, pacifistă, ”cu faţă umană”. Şi anume: cu spada. S-ar fi dat startul militantismului şi misionarismului şi s-ar fi deschis calea spre însorita epocă a Inchiziţiei.
Marele împărat a pus bazele unei instituţii politice cu caracter punitiv. Recompensele, dincolo ...
Politica scrie istoria. Şi, în fond, istoria şi politica sunt recunoscute ca fiind doamne de meserie cu venituri serioase şi stabile. Fiindcă asta este vârsta de fier în care ne ducem zilele.