Energobiologie - Circuite oscilante. Coliere, brăţări, centuri (1)

Circuite oscilante. Coliere, brăţări, centuri (1)

Scris de Gabriel Sabin Mateucă
joi, 17 februarie 2011
Circuitele oscilante, denumite şi circuite acordate în frecvenţă, sunt circuite electrice formate din bobine şi condensatoare conectate între ele şi în care, printr-un procedeu oarecare, se injectează energie electrică. Energia injectată se acumulează în câmpul magnetic al bobinelor şi în câmpul electric al condensatoarelor. Între elementele reactive de circuit (condensator şi bobină) se desfăşoară un schimb continuu de energie, proces care defineşte fenomenul oscilatoriu. Fenomenul ce stă la baza în funcţionării circuitelor oscilante este transformarea periodică şi reversibilă a energiei electrice acumulată de condensator în energie magnetică acumulată în bobină. În regim liber, regimul în care se injectează circuitului energie doar în faza iniţială, schimbul de energie dintre bobină şi condensator durează până când energia primită iniţial este consumată prin efect caloric şi prin câmpurile de pierdere ale elementelor reactive de circuit. Aceste fenomene corespund procesului de producere a oscilaţiilor libere în circuitele oscilante. Circuitele oscilante sunt caracterizate prin mai mulţi parametri (perioada şi frecvenţa de oscilaţie, lungimea de undă, impedanţa caracteristică, decrementul de amortizare, factorul de calitate, dezacordul circuitului, elementele de circuit: rezistenţa R, inductanţa L, capacitatea C). Este lipsit de importanţă şi nu are relevanţă pentru aplicaţii radionice studiul amănunţit al modelului matematic, dar este bine de ştiut că un circuit oscilant poate funcţiona în 3 regimuri distincte, iar condiţiile de oscilaţie sunt date de relaţia dintre rezistenţa circuitului şi impedanţa sa caracteristică. Condiţiile de oscilaţie pot fi scrise astfel: R<2⋅Zc - oscilaţii libere (regim liber, regimul în care se injecteaza circuitului energie doar în faza initiala, schimbul de energie dintre bobina si condensator dureaza pâna când energia primita initial este consumată prin pierderi – efect caloric pe R şi câmpuri reziduale pe L şi C); R=2⋅Zc -regim critic de oscilaţii; R > 2⋅Zc - descărcări aperiodice, Unde R este rezistenţa circuitului şi Zc este impedanţa caracteristică a cărei expresie se deduce în baza principiului conservării energiei W(C) = W(L), în condiţiile unui circuit fără pierderi (R = 0). În realitate circuitele oscilante sunt caracterizate de pierderi de energie, considerate a fi determinate de rezistenţa de pierderi a circuitului R ≠ 0, situaţie în care oscilaţiile mărimilor electrice din circuit îşi pierd din amplitudine, oscilaţiile denumindu-se în acest caz oscilaţii amortizate. Circuitele oscilante sunt utilizate în practică în regim de amplitudine constantă a oscilaţiilor mărimilor electrice, prin întreţinerea acestora cu energie injectată periodic din exterior. În acest caz se spune că circuitul lucrează în regim forţat, primeşte energie de la sursa de semnal la intervale de timp determinate. În regim forţat, oscilaţiile electrice sunt întreţinute prin compensarea pierderilor de energie în mod periodic de către sursa exterioară de alimentare. Ca urmare schimbul de energie dintre elementele reactive de circuit se desfăşoară neîntrerupt, oscilaţiile prezintă amplitudine constantă şi au aceeaşi perioadă de repetiţie. Frecvenţa proprie de rezonanţă a circuitului oscilant este dată de relaţia: f=1/2π(LC)^1/2 În cazul în care frecvenţa de lucru este egală cu frecvenţa de rezonanţă se spune că circuitul lucrează la rezonanţă şi amplitudinea oscilaţiilor este maximă. Dacă frecvenţa de lucru este diferită de frecvenţa de rezonanţă, circuitul este dezacordat, iar amplitudinea oscilaţiilor scade proporţional cu mărimea decalajului de frecvenţă. Şi în alte domenii există circuite oscilante: cavităţi rezonante, incinte acustice, oscilatoare mecanice, ceasornicărie, etc. dar studiul lor se face în general pe baza circuitului electric echivalent, un model de tip RLC cu toţi parametri de mai sus. În radiotehnică, tehnica frecvenţelor înalte, circuitul oscilant se mai numeşte dipol oscilant sau antenă şi din punct de vedere constructiv există foarte multe tipuri, proprii fiecărei game de frecvenţă în care lucrează. De asemenea ele pot fi de transmisie (Tx), de recepţie (Rx), ori Tx/Rx, adică ambele funcţii, implicând evident şi circuitele de interfaţă cu aparatura. Circuitele oscilante folosite în radionică, dar şi în radiestezie, sunt asemănătoare celor din radiotehnică şi, desigur, pot fi echivalate cu circuitele electrice RLC. Sub cele mai diverse forme, astfel de circuite au fost descoperite în vestigiile celor mai vechi civilizaţii ştiute azi, ceea ce demonstrează iar că predecesorii noştri deţineau cunoştinţe avansate, astăzi pierdute. Radionica, de altfel şi RADIESTEZIA, reprezintă o mică parte dintr-o ştiinţă străveche, ocultată, interzisă şi uitată; ea nu a fost descoperită în vremurile noastre, ci doar a fost redenumită astfel de către doctorul Albert Abrams (1863-1924). Trasee magice, gravuri, talismane, eclatoare. Vraci, şamani deţin tehnici ce implică circuite oscilante. Originea brăţărilor, colierelor, parurilor (coroniţe) se pierde în umbrele preistoriei. Sunt utilizate şi în prezent dar semnificaţia şi utilitatea de multe ori ne scapă. În Congo, unde nu prea s-a auzit de radionică, se practică obiceiul de a se înconjura capul cu un fir din fier pentru vindecarea migrenelor. Circuitele oscilante au efecte benefice asupra fiinţelor vii (plante, animale, oameni): - favorizează, susţine creşterea plantelor şi activează puternic germinarea, - accelerează cicatrizarea şi reconstituirea ţesuturilor, - mobilizează energiile de apărare (imunitatea), procesele de reacţie şi permit producerea fenomenelor de febră artificială foarte utile în anumite cazuri, deşi dezagreabile, - pot asigura protecţia împotriva undelor nocive şi, într-o oarecare măsură, sunt eficace contra efectelor activităţii lor (în creştere) în atmosferă, - diminuează şi calmează numeroase dureri. Cercetatare Circuitul oscilant (sau oscilatorul) poate fi o simplă spiră metalică deschisă. Ideea de a utiliza oscilatorul pentru a acţiona fără energie asupra fiinţelor vii revine incontestabil savantului francez de origine rusă Georges Lakhovsky. Prin acest procedeu, ca şi cu generatoarele cu unde multiple foarte scurte, a obţinut în 1923-1924 rezultate absolut remarcabile confirmate de savanţi şi cercetători din întreaga lume. Încă din anul 1936, în laboratoarele germane s-au făcut cercetări privind efectul circuitelor închise asupra fiinţelor vii. Au fost întreprinse cercetări în laboratoare din mai toată Europa şi din America. Dr. Albert Leprince (Franţa) a utilizat curenţii galvanici foarte slabi în metaloterapie şi a testat şi pus la punct brăţări din metale diferite. Şi Lakhovsky a folosit metale diferite şi chiar oscilatoare polimetalice. Aporturi importante au adus Alfred Bovis (Franţa), Georges Discry (Belgia), lt.col. P. Stevelinck (Belgia). Lakhovsky a elaborat teoria radio oscilatorul celular conform căreia fiecare celulă vie este un circuit oscilant, se comportă ca un dipol, o antenă de emisie-recepţie, având fiecare un circuit electric RLC echivalent şi, bineînţeles frecvenţa sa proprie de rezonanţă. Circuitele oscilante simple au efecte similare echipamentelor complexe. Acţiunea circuitelor oscilante cu lungimi de undă multiple este uneori mai rapidă, mai activă şi mai uşor de dozat în cazuri grave, dacă sunt excitate de generatoare puternice. Dar trebuie utilizate de tehnicieni experimentaţi şi riscă să provoace tulburări la supraexpunere. De aceea se vor trata în continuare circuite oscilante fără aport de energie. Oscilatorul are proprietatea de a rezona pe o anumită lungime de undă λ (λ = c / f) ce depinde de dimensiunile fizice ale circuitului; cu cât circuitul este mai mare, cu atât creşte şi lungimea de undă, prin urmare frecvenţa de rezonanţă scade. În principiu oscilatorul poate avea orice formă. Principalele efecte ale circuitelor oscilante Principalul efect este de a regulariza câmpul oscilator. O simplă spiră metalică restabileşte echilibrul polarităţilor în spaţiul interior şi în imediata vecinătate. În mediu supraactivat, oscilatorul descarcă energiile acumulate prin suprasaturare; în mediu subenergizat, oscilatorul captează ca o antenă energiile şi le concentrează în spaţiul pe care îl delimitează fără să creeze (exceptând circuitul închis) suprasaturaţie din moment ce o descarcă în mod regulat. Oscilatorul acţionează în toate cazurile ca echilibrator, stabilizator al câmpului oscilator local. Experienţa arată că: 1. la dimensiunile la care se confecţionează în mod obişnuit brăţări, coliere şi centuri, (chiar cele fabricate în serie) aceste dispozitive echilibrează bine câmpul oscilator şi îl menţine, în general, în limitele favorabile vieţii, 2. toate dispozitivele, de la articolele fabricate în serie până la circuitele special studiate pentru un anumit subiect, provoacă întotdeauna o supraactivare a proceselor vitale. Fără îndoială pentru că ele creează o circulaţie de energie determinând invariabil o ridicare uşoară dar apreciabilă a temperaturii interne a subiectului. Acest fenomen, favorabil în majoritatea cazurilor, poate fi foarte dezagreabil în unele dintre ele. Sunt contraindicate în stări inflamatorii sau de crize acute, 3. efectele sunt uneori activate, împiedicate sau diminuate de metalele utilizate şi de culori. Fiinţele vii se acordă fiecare cu anumite metale, culori, altora fiindu-le dăunătoare. De aceea rezultatul purtării unui circuit oscilant este uneori opus celui scontat. În concluzie trebuie adaptat exact circuitul oscilant subiectului, chiar dacă practic adaptrea se poate face (radiestezic) în limite foarte largi. Pentru a face determinarea unui bun oscilator se iau în considerare următoarele: 1. Se face alegerea între colier, centură sau brăţară (la oameni); depinde de zona de tratat; colier la animale, o spiră la plante. 2. În cazul colierului sau brăţării, forma circuitului: deschis, închis, închis printr-un dielectric. Acest lucru nu se ia în considerare în cazul centurii. 3. Lungimea şi diametrul firului metalic de utilizat. În general, pentru un anumit caz, sunt utilizabile mai multe lungimi, dar se va reţine cea mai comodă. 4. Natura metalului, din cele uşor de procurat. Exemple – pentru coliere: fir din Cu în cordon subţire şi suplu gen telefonic, fir din Cu sau alamă de 0,1 – 0,5 mm, fir de Ag gen bijuterie, fir din Al de 0,1 – 0,5 mm; pentru brăţări rigide şi coliere: fir din Cu de 1,4 mm (de antenă), fir din alamă de 1 – 2,5 mm, fir din Fe galvanizat de 1 – 3 mm, fir din Au sau Ag de 0,5 – 1,5 mm; pentru centuri: materiale electrice pe suport din mătase, bumbac sau plastic. 5. Culoarea izolatorului. Este mai importantă decât natura sa. Nu se face determinarea pentru plante sau pentru dispozitive contra undelor nocive. 6. Cele mai potrivite momente pentru utilizare şi durata utilizării. La plante se poate lăsa des dispozitivul pe o perioadă mare, mai rar pentru animale şi foarte rar pentru om. Eficacitatea unui circuit oscilant poate fi puternic diminuată dacă subiectul îl foloseşte în afara momentelor optime de activitate. Se poate observa în special în cazuri tulburărilor inflamatorii: la anumite ore, dispozitivul va calma durerea, oferind o plăcută stare de prospeţime, iar câteva ore mai târziu va ridica temperatura internă, va reanima durerea şi va provoca o aparentă agravare. Pentru determinări se poate folosi un martor (biologic de preferinţă) al subiectului de tratat. De asemenea pentru uşurinţă se pot folosi grafice (pentru: alegerea circuitului, zona unde se plasează, metalul sau aliajul utilizat, secţiunea firului, culoarea, momentul optim şi durata). Notă: circuitul închis nu este un circuit oscilant, ci un scurt circuit. Produce blocări (fenomen similar cu efectul introducerii unui metal într-un cuptor cu microunde, fapt ce poate duce la prăjirea magnetronului, lampa ce generează câmpul de IF). Recomandări Purtarea unui circuit oscilant provoacă întotdeauna, şi mai ales în primele ore, o reacţie care se traduce cel mai des printr-o ridicare a temperaturii interne a corpului. Este foarte important de a alege momentul optim şi de a se feri în special de a începe să fie purtat în timpul crizelor. În cazuri de hipotermie şi mai ales de tuberculoză şi paludism, experienţele se vor face sub control medical specializat. La fel şi în cazuri grave, precum cancerul. Purtarea circuitului oscilant bine conceput poate fi foarte util în astfel de cazuri, dar modifică foarte rapid aspectul, forma reacţiilor, ceea ce poate face ca medicul să schimbe radical terapia. Circuitele oscilante au fost folosite cu mare succes în numeroase cazuri de tuberculoză, cancer, febre ca malaria şi s-au publicat astfel de rezultate. Chiar în cazul afecţiunilor cronice sau în cazul protecţiei împotriva poluţiei radioactive ambiante, poate fi foarte utilă o utilizare progresivă, crescătoare, pornind de la timpi foarte scurţi. Dacă se determină că uin colier se va purta 4 ore pe zi, de la 8 la 12, se va începe cu o jumătate de oră la 10 în prima zi, o oră după 2 zile, apoi 2 ore, etc. Dacă rezultatul determinării este de 8 ore, se va ajunge la acest timp în cea de a noua zi. Dacă se poartă un oscilator pentru o anumită afecţiune, se vor determina din nou caracteristicile acestuia la intrarea în convalescenţă şi apoi iarăşi la vindecarea completă. Se va evita cu grijă, chiar şi la animale, de a fi purtat un oscilator ce a servit altui subiect, putând apărea fenomene de transfer, ceea ce reprezintă un risc în a nu se mai putea sesiza cauza. Oscilatorul are rezultate bune împotriva efectelor nocive ale radioactivităţii şi ale poluării electromagnetice şi este eficient în protecţii (contaminări, atacuri energetice, ş.a.). Dacă se armonizează cu subiectul, timpul de utilizare va fi mai larg la cei sănătoşi. Un circuit oscilant poate perturba determinările radiestezice.