Energobiologie - Sunet, zgomot, poluarea sonoră (1)

Home

Habitat Ecologie

Sunet, zgomot, poluarea sonoră (1)

Scris de Gabriel Sabin Mateucă

joi, 21 august 2008

Omul este stricător şi gălăgios, se comportă ca un copil obraznic şi lipsit de educaţie, iar orice activitate a sa este însoţită de zgomot. Fie că găureşte un munte, sau planeta, fie că schimbă cursul unui râu sau ridică un baraj, sau un oraş ori doar o casă, se căsătoreşte, se deplasează cu maşina, sau face o friptură la grătar, orice ar face, omul trebuie să se facă auzit. Orice activitate este însoţită de zgomot, de cât mai mult zgomot. Chiar şi la pescuit „omul” are în maşina lui neagră şi decapotabilă o puternică instalaţie de sonorizare şi oferă naturii manele. Şi cel mai interesant pescuit este bineînţeles acela cu puşca de vânătoare.

Biblioteci şi săli de lectură nu mai există de mult. Dar sunt discoteci, motociclete, ambulanţe, ciocane pneumatice ... Viaţa la oraş este o adevărată plăcere pentru hipoacuzici. Şi nici în aşezările mai mici nu e plictiseală. Omul cât trăieşte se distrează ...
Ceea ce nu ştie omul este faptul că toată această poluare sonoră are urmări suficient de grave, deşi sunt recunoscute doar în parte. Omul a devenit propria sa vicitimă, activitatea sa ameninţându-i confortul, sănătatea, viaţa, dar şi echilibrul ecologic.
Definiţii. Completări
Sunetul = vibraţie a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche (din DEX ’98).
Zgomotul = sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresionează în mod neplăcut auzul. Gălăgie, vacarm; vuiet, tumult (din DEX ’98).
Definiţiile nu aduc prea multă lumină, au caracter general şi nu sunt fără lacune. Mici completări se impun.
Aşadar, sunetul sau unda sonoră este propagarea unei oscilaţii într-un mediu elastic (apă, aer, sol, metal, lemn) ce poate fi detectată de urechea umană, adică de o frecvenţă cuprinsă teoretic între 20 Hz şi 20 kHz, în realitate între 16 Hz şi 16-17 kHz. Nu se propagă în vid.
Caracteristicile sunetului sunt:
- înălţimea (frecvenţa în Hz); sunetele ce ies din banda audio poartă denumirile de infrasunete (mai jos de 20 Hz) şi ultrasunete (peste 20 kHz), ambele afectând organul auditiv;
- intensitatea (puterea în W/mp); măsurătorile se fac utilizând ca referinţă pragul de audibilitate 0 dB;
- presiunea (sensibilitatea la variaţia presiunii sonore în N/mp).
Exemple de sunete: notele muzicale, vocalele.

Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor vibraţii, inclusiv în banda audio, în general nearmonice, cu frecvenţe şi intensităţi diferite.
Principalele caracteristici:
- intensitatea; determinările se fac pe o scară logaritmică având ca unitate de măsură decibelul (dB); se consideră nociv orice zgomot ce depăşeşte valoarea de 65 dB, la 120 dB apare senzaţia de durere;
- durata; nocivitatea este direct proporţională cu timpul de expunere la zgomot; de exemplu la 120 dB, un om devine inactiv după maxim 2 minute.
Nu întotdeauna zgomotul este nociv. De exemplu în domeniul măsurătorilor electronice, zgomotul extrinsec este dăunător, dar există modele matematice pentru a extrage semnalul util din zgomot. Dar există zgomote precum zgomotul alb, roz, de alice, ş.a. frecvent folosite în electronică. Consoanele sunt de asemenea zgomote utile pentru că împreună cu vocalele care sunt sunete formează graiul, vorbirea, cea mai la îndemână formă de schimb informaţional.
Zgomotul alb a fost folosit cu succes în experienţele sale de către Benveniste cînd acesta a folosit APA ca mediu de stocare a informaţiei, şi tot zgomotul alb este indispensabil în transcomunicări, atât sunet cât şi imagine, pentru că zgomotul alb acupă întreaga bandă şi este uniform şi constant. Zgomotul alb conţine întreaga informaţie, informaţia totală.
Alte exemple de zgomote ce nu se încadrează în definiţia din dicţionar: foşnetul frunzelor sub adierea vântului, sau a lanului de grâu; chiar şi a frunzelor de porumb, deşi timbrul este ceva mai brut; susurul izvoarelor, clipoctul, spargerea valurilor, dar pe măsură ce intensitatea creşte apare şi senzaţia de disconfort, ba chiar de insuportabilitate (tunetul cascadei Niagara).
Din punct de vedere tehnic (intensităţi ca putere la recepţie şi puteri de emisie, frecvenţe şi spectru de frecvenţe, perioade ca funcţie inversă a frecvenţei şi durate de expunere, timbre), de nenumărate ori noţiunile de sunet şi zgomot sunt confundate. Nu se face o distincţie clară şi chiar termenii ca atare sunt neînţeleşi.

De exemplu, muzica. Muzica, conform aceluiaşi dicţionar, este arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor. Trebuie însă completat că există sunete discordante, deşi nu sunt zgomote, precum tritonul sau intervalul diavolului regăsite la compozitorii secolului 19 sau azi la heavy metal. Şi mai trebuie adăugat că în muzică zgomotul este o permanenţă: consoanele, zgomotele involuntare ce apar în instrumente datorită construcţiei acestora (clape, instrumente de suflat), dar mai ales în instrumentele de percuţie (cu excepţia celor metalice ca triunghiuri şi clopote, dar nu discurile, sau cele din lemn ori bambus).
Astfel o baterie de tobe electronice (sintetizator) ce reproduce tobele clasice conţine un generator de zgomot alb şi un generator de anvelopă ce dă forma sunetului. Sunetul şi zgomotul filtrat sunt mixate, de fapt modulate pe fiecare element al bateriei ce reprezintă câte o notă muzicală, dar nu pură, curată.