Energobiologie - Frecvenţele de rezonanţă Schumann (2)

Home

Habitat Ecologie

Frecvenţele de rezonanţă Schumann (2)

Scris de Gabriel Sabin Mateucă
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
20.05.1888 – 22.09.1974 Otto Winfried Schumann Măsurătorile făcute, fie în Japonia, fie în Germania sau America, prezintă oarecari diferenţe, ceea ce este absolut normal şi asta se datorează mai multor cauze. În primul rând pentru că nu se pot face măsurători foarte precise la frecvenţe atât de joase. În al doilea rând, la aceste frecvenţe există foarte mulţi factori perturbatori dintre care cei mai importanţi sunt: descărcările atmosferice, principala cauză a fenomenului ca atare, reţeaua de alimentare cu energie electrică, în special reţelele de înaltă şi medie tensiune, procesele industriale şi transportul electric. În al treilea rând există cauze la nivelul rezonatorului, cum ar fi: deplasarea în altitudine a ionosferei (deci modificarea dimensiunilor fizice ale cavităţii rezonante), schimbarea compoziţiei chimică şi a celei energetice ale atmosferei (cauzate atât de gradul de poluare, cât şi de de cantitatea de energie solară şi cosmică de altă natură) precum şi a sarcinii ei electrice, alternarea stratului F (noaptea) cu F1 şi F2 din timpul zilei. De asemenea, frecvenţa de rezonanţă este dependentă de raza planetei, iar aceasta este mai mare la ecuator şi mai mică la poli. Şirurile de valori aproximativ egale demonstrează însă că fenomenul este relativ constant şi stabil. Măsurătorile făcute în timp îndelungat şi în diferite puncte de pe glob au demonstrat stabilitatea acestui fenomen de rezonanţă. Înregistratoare automate au furnizat grafice elocvente pe parcursul a câţiva ani (exemple: 1990 – 2000 Arrival Heights, Antarctica şi 1996 – 2004 Parkfield, California – date furnizate de către dr. Martin Fullekrug). Modelul matematic Modelul matematic propus este un model cât se poate de simplu, acesta pornind de la formula frecvenţelor proprii ale cavităţilor rezonante şi se aplică la raza planetei. c = 2π f pentru valoarea fundamentală, iar pentru ordinele armonice superioare: c = 2π f (n(n + 1))^1/2 unde c = viteza luminii, f = frecvenţa de rezonanţă şi R = raza terestră. Modelul însă, nu se prea aproapie de adevăr. Prima remarcă este că relaţia dă o eroare destul de mare, de circa 4%, ceea ce înseamnă fie că modelul matematic este mult prea simplist pentru a defini complexitatea fenomenului, fie că ar trebui să ne mai gândim la ipoteza că pământul, ca şi celelalte planete ale sistemului, ar fi gol pe dinăuntru ! Aplicând formula de la frecvenţa de rezonanţă de 7,83 Hz, va rezulta o rază cu 300 km mai mică decât cea reală. Eroarea se amplifică pentru frecvenţele de rezonanţă superioare pe care modelul le defineşte ca fiind „armonici” ! Este remarcabilă ipoteza existenţei armonicilor într-o cavitate rezonantă. Mai ales emisă de nişte fizicieni care confundă o sursă de semnal cu răspunsul în frecvenţă a unui rezonator, căruia i se aplică un semnal. Apoi, frecvenţele echidistante, ecartul egal al americanilor este doborât de şirul de radicali de ordin 2 pentru aşa zisele armonici. Erori şi scriitori În ceea ce priveşte eroarea de 4%, asta n-ar fi nimic în comparaţie cu elucubraţiile unui amuzant scriitor SF, Gregg Braden şi a echpei de mistificatori care-i completează opera, care amestecă fenomenul Schumann cu proiectul Montauk, calendarul Maya, Edgar Cayce, centura fotonică, raza violet, chakre, apocalipsul, inversarea polilor şi altele. Mai mult, denaturează fenomenul de rezonanţă stabilind cu de la sine putere o valoare de 13 Hz pentru prima frecvenţă de rezonanţă. Asta ar însemna reducerea razei terestre de la 6.372 km la numai 3.675 km. Nu explică în ce mod se va micşora planeta, prin creşterea densităţii (la un moment dat se vorbeşte de scăderea densităţii !) sau prin pierdere de materie. Dacă se va pierde materie, nu se ştie unde, cu această ocazie forţa gravitaţională va scădea la sfert, vom fi mult mai uşori, ne vom deplasa ca pe Lună. Problema cea mai mare va fi însă înghesuiala. Căci micşorându-şi raza la aproape jumătate, iar suprafaţa sferei fiind proporţională cu pătratul razei, aceasta se va micşora de vreo 4 ori. Ori APA acoperă acum circa 71% din această suprafaţă. E încurcată rău treaba asta. Bineînţeles, ghiveciul marca Gregg a fost masiv preluat de către manipulatorii de aşa zise ştiri, mii de articole care mai de care mai docte descriind cu precizie ce se va întâmpla în anul 2012, ziua şi chiar ora. Un întreg bâlci a scos la iveală incompetenţa, credulitatea şi prostia care au luat locul banalei realităţi şi bunului simţ. Pe de altă parte există voci, şi care nu aparţin adepţilor aşa zisei „teorii a conspiraţiei”, care afirmă că acest scriitor nu este decât un simplu pion într-un scenariu experimental, istoria fiind plinî de astfel de exemple. Orson.Welles Un remarcabil experiment socio-psihologic a avut loc în urmă cu 70 de ani, mai precis pe 30 octombrie 1938 (ajunul măscăritei sărbători Halloween), în Statele Unite, când postul de radio CBS a difuzat piesa britanicului H.G.Wells „Războiul lumilor”, regizată de Orson Welles. Scenariul a fost foarte realist, presărat cu buletine de ştiri şi cu efecte sonore speciale, astfel încât să creeze panică, ascultătorii crezând că întamplările sunt reale. Mii de oameni şi-au părăsit casele fugind din calea marţienilor, reţelele telefonice s-au blocat Monitorizarea efectului s-a făcut pe întreg teritoriul Statelor Unite, întreaga presă se afla pe poziţii. Şi nu numai presa. De altfel, se pare că Orson Wells nu a fost un simplu şi nevinovat pion în tot acest experiment. Potrivit unui studiu al Universităţii Princeton, panica a cuprins, într-un fel sau altul, aproape un milion de persoane. Pentru a completa tabloul şi pe alte categorii de populaţie, experienţele au continuat şi în alte zone. Astfel marţienii au mai sosit şi în programele altor posturi de radio, din alte ţări, iar consecinţele au fost, aproape întotdeauna similare. Printre cele mai remarcabile „aterizări” sunt cele din Chile (1944) şi Ecuador (1949). În Ecuador s-a ajuns chiar până acolo încât ascultătorii, într-o mişcare violentă de panică au incendiat sediul postului naţional de radio, Radio Quito, în incidente pierzându-şi viaţa şase oameni. După o jumătate de secol, tehnica a avansat, circulaţia informaţiei este mai rapidă, minciunile mai elaborate şi naivitatea mai mare. Scopul însă a rămas acelaşi: panica, teroarea psihică. Din nou apare un pion, un ilustru necunoscut, un pseudo scriitor SF, apare însuşi Gregg vare ne serveşte nici mai mult nici mai puţin decât sfârşitul lumii în 2012, în decembrie. Cert este că toată teoria lui nu are nici un fundament ştiinţific, ba chiar contrazice cele mai elementare date şi noţiuni. Şi mai este un lucru cert: băiatul ăsta nu este un simplu şi nevinovat pion. Cât despre „teoria conspiraţiei”, aceasta este doar un experiment din aceeaşi categorie cu cele de mai sus, chiar dacă a fost pusă la punct de minţi mai luminate şi mai subtile iar datele sunt foarte greu de contrazis. Dar experimente vor mai fi. Nostradamus a scris despre ultimul război că va dura 11 şi 29 de ani. Cu siguranţă a făcut referire la timpul în care trăim. În acest sens ar mai rămâne doar 20 de anu până la ivirea zorilor, la trezirea la adevăratele valori umane. În concluzie fenomenul de rezonanţă Schumann este un fenomen stabil, prima frecvenţă de rezonanţă este de 7,83 Hz şi este constantă şi importantă pentru tot ceea ce este viu pe planeta noastră. Cât despre sfârşitul acestei lumi, să privim atent spre cei ce ne „conduc”, cine sunt ei, cum ne conduc şi ce fac ei în timp ce ne conduc.