|
În timpul celui de al doilea război mondial în URSS au început să apară preocupări în legătură cu posibilitatea ca sănătatea personalului militar să fie expusă la pericole datorită lucrului cu radarul.
În timpul recilor ierni siberiene, operatorii au descoperit repede că a sta în faţa antenei radarului este un bun mijloc de a se încălzi, dar în acelaşi timp au început să circule zvonuri potrivit cărora acest lucru provoacă sterilitate.
În anii ‘40, diverse agenţii militare şi guvernamentale au început să cerceteze posibilitatea existenţei unor pericole pentru sănătate datorate RF/ microunde.
În timp ce afirmau că nu au găsit nici o dovadă a acestor pericole, ei recomandau ca operatorii radar şi radio să evite expunerea prelungită ca măsură de protecţie.
La sfârşitul anilor ‘40 şi începutul anilor ‘50, mai multe studii noi au arătat că un risc mai mare pentru sănătate îl reprezintă folosirea microundelor.
În 1948 două studii efectuate în SUA au raportat o posibilă legătură cu dezvoltarea cataractei şi a degenerescenţei testiculare la câini. În mare parte aceste studii au fost ignorate în principal deoarece companiile care dezvoltau tehnologii ce utilizau microunde în scopuri militare începuseră să întrevadă posibilităţi de comercializare către consumatori.
A fost perioada când utilizarea comercială a microundelor a cunoscut o mare dezvoltare prin instalaţii diatermice, radare civile şi mai târziu cuptoare cu microunde, toate văzute ca adevărate minuni ale perioadei respective.
În euforia tehnologică care a urmat după război, a existat un slab interes pentru finanţarea unor cercetări care ar fi putut periclita oportunităţile de afaceri. Apoi a început războiul rece şi utilizarea militară a radarelor şi a altor echipamente militare era văzută ca fiind capitală pentru interesul naţional.
Astfel, orice cercetare legată de sănătatea umană a devenit chiar mai ascunsă şi învăluită în secret.
Totuşi, un studiu efectuat pe angajaţii Hughes Aircraft Corporation a constatat numeroase cazuri de hemoragii interne, leucemie, cataractă, dureri de cap, tumori cerebrale, icter şi boli ale inimii la acei angajaţi care lucrau cu instalaţia radar. Ca urmare, Armata SUA a fost nevoită să iniţieze prima "cercetare deschisă şi publică" asupra efectelor biologice ale microundelor.
Scopul său era de a stabili "nivele admise" atât pentru expunerea singulară cât şi pentru cea repetată deoarece era general acceptată ideea că trebuie să existe praguri standard ale expunerii admise. Deoarece la acea dată au existat puţine date oferite de către cercetarea din domeniu, s-a hotărât ca principal criteriu să fie cunoscută capacitatea microundelor de a încălzi ţesuturile, "efectul termic" şi cu aplicarea unei marje de siguranţă, aceea a fost baza tuturor aşa numitelor standarde vestice de siguranţă. Decizia de a alege încălzirea ţesuturilor drept principal parametru pentru expunere s-a bazat mai mult pe lipsa unordate ştiinţifice decât pe motive obiective; totuşi acestea, a fost foarte repede acceptată atât de armată cât şi de industrie, creând ceea ce s-ar putea numi un standard de siguranţă şi evitând posibilitatea existenţei unor efecte slabe netermice asupra sănătăţii fără încălzirea ţesuturilor.
"Concepţia termică" a devenit repede un model acceptat de către organizaţiile vestice de standardizare, având drept rezultat o direcţionare a marii majorităţi a cercetărilor ştiinţifice către expuneri intense şi de scurtă durată.
Cercetarea expunerilor îndelungate la nivelul de radiaţie al mediului ambiant fără a produce încălzirea ţesuturilor nu a fost încurajată pur şi simplu pentru că a fost percepută ca o posibilă ameninţare pentru dezvoltarea tehnologică.
Situaţia a fost foarte bine descrisă de dr. Rochelle Medici, cercetător al comportamentului animalelor, care a spus: "Se crede că cercetătorii au renunţat să facă studii de avangardă deoarece o astfel de activitate dă naştere la prea multe controverse sau provoacă prea multe critici. Am rămas cu experimente "sigure" dar lipsite de însemnătate. Rezultatele unor astfel de experimente sunt nişte concluzii previzibile".
Această cercetare rezultată din experienţa privind expunerea reală a oamenilor, a condus la recunoaşterea unei stări numite "boala microundelor", caracterizată de următoarele simptome: agitaţie crescută combinată cu epuizare nervoasă, oboseală, slăbiciune musculară, activitate intelectuală redusă, absenţă, incapacitate de concentrare, sensibilitate crescută la factorii externi ca zgomot, lumină, tulburări ale somnului, dureri de cap, ameţeli, mâini şi picioare reci, probleme cu inima (palpitaţii, ritm încetinit sau accelerat al inimii), probleme respiratorii, hipertiroidism şi dereglări ale ciclului menstrual.
Relevanţa "bolii microundelor" pentru utilizarea telefoanelor mobile este aceea că, atunci când un telefon mobil este utilizat cu antena lângă cap, expunerea la microunde a ţesuturilor creierului se poate situa în intervalul de expunere raportat a provoaca "boala microundelor".
Multe studii asupra telefoanelor mobile din diferite ţări au constatat că utilizatorii prezintă simptome similare pe care ei le asociază cu utilizarea telefoanelor mobile. Ei acuză dureri de cap frecvente, oboseală, senzaţii de arsură, ameţeli, dificultăţi de concentrare şi pierderi de memorie.
Desigur că nu toată lumea prezintă aceste simptome dar unele persoane sunt mult mai sensibile decât altele. Astfel de diferenţe biologice (mai degrabă decât psihologice) au fost prezentate pe larg în cercetare în domenii cum ar fi auzirea microundelor, unde unele persoane pot detecta efectele directe ale undelor radio de înaltă frecvenţă asupra nervilor din urechea internă. |
Habitat Ecologie 
