Skip to content

Energobiologie

Home arrow Habitat Ecologie arrow Case construite din lemn
Case construite din lemn PDF Imprimare E-mail
Scris de Gabriel Sabin Mateucă   
luni, 01 iunie 2009
Case construite din lemn
Construcţia caselor a evoluat odată cu civilizaţia omenească. De-a lungul timpului casele au trecut de la simplitate, la forme complexe de confort tehnologic; de la casele modeste, la complicate stiluri arhitectonice, oglindind tradiţiile, ideologia, dezvoltarea socială şi economică, ceriţele şi necesităţile umane de spaţiu si confort, iar tehnologia a suferit şi ea transformari în funcţie de arhitectură şi de disponibilitatea materialelor şi a forţei de muncă.

Lemnul a fost folosit
în construcţii din vremuri îndepărtate, peste tot în lume, atât pentru locuinţe şi anexe , cât şi pentru lăcaşuri de cult sau cu altă destinaţie.

Case construite din lemn
O casă
în aer liber, făcută din ceea ce a născocit natura mai potrivit, lemnul, este pentru mulţi un vis. Un vis justificat de altfel prin faptul că o casă din lemn este o casă sănătoasă, la fel ca şi cei ce o locuiesc.

Ca dovadă a numeroaselor sale calităţi, chiar şi în zilele noastre, când piaţa abundă de nenumărate materiale de construţie, lemnul rămâne indiscutabil unul dintre cele mai căutate.
Lemnul poate fi utilizat exclusiv sau numai în structură şi eventual lambrisări.

Producătorii şi constructorii de case din lemn demonstrează o serie de avantaje a acestor case:
- elasticitatea lemnului conferă construcţiei o rezistenţă seismică mare, la cutremure cu magnitudinea de până la 8,5 grade pe scara Richter,
- lemnul este un bun izolator termic, deci cheltuielile energetice sunt scăzute, iar confortul termic este excelent, indiferent de anotimp,
- confortul termic este completat de umiditatea
interioară optimă, ceea ce înseamnă sănătatea locatarilor, o casă din lemn respiră şi nu suferă din cauza vaporilor,
- lemnul este bun i
zolator fonic, proprietate apreciată în special în mediul urban,
- este un bun izolator electric, deci nu permite acumulări electrostatice,
- lemnul este evident un material ecologic, natural şi reciclabil, nu degajă noxe, radiaţii sau praf,
- este durabil, uşor, rezistent şi uşor de prelucrat,
- casele construite din lemn se pot adapta oricărui stil arhitectural (chair şi multiacoperişuri pagodabile şi lei de pază) şi se pot încadra perfect în orice zonă (dacă proprietarul găseşte un arhitect bun şi nu îl contrazice prea mult),
- preţul bun, timpul scurt pentru ridicarea clădirii în orice anotimp, uşurinţa execuţiei de lucrări şi recompartimentări completează tabloul promoţional.

În completare trebuie spus că lemnul se utilizează de regulă împreună cu alte materiale izolatoare precum vata minerală sau polistirenul expandat sau extrudat pentru creşterea eficienţei termice. În ceea ce priveşte rezistenţa seismică, 8,5 grade pe scara Richter este mult prea mult de înghiţit pentru ziua de azi când oricine are acces la net şi este curios să ştie câte ceva despre cutremure: gradul 8 pe scara Richter, adică un cutremur gigant, este echivalent cu gradul XI pe scara Mercalli, foarte dezastruos, iar în descriere se spune că “puţine clădiri rămân în picioare; sunt distruse poduri, şinele de cale ferată sunt îndoite puternic”. Deci gradul 8,5 pe o scară exponenţială, mai mare cu câteva ordine decât gradul 8, este o glumă mult prea gogonată.
Se mai spune de asemenea că lemnul are rezistenţă mare la foc, la putrezire şi la dăunători (insecte şi fungi) datorită substanţelor cu care se impregnează. Discutabil. Practica şi destul de desele evenimente nu susţin afirmaţiile.

Case construite din lemn
Constructorii şi fabricanţii de case din lemn uită adesea să prezinte dezavantajele lor:
- prezintă un grad ridicat de pericol la incendiu pentru că, indiferent de numărul straturilor de ignifugare, lemnul nu rezistă mai mult de 90 de secunde la foc deschis,
- cablarea electrică trebuie să fie făcută cu un grad de protecţie superior,
- casele din buşteni necesită materiale suplimentare pentru finisaje sau pentru alt aspect decât cel rustic,
- chiar dacă izolaţia fonică asigură o relativă rupere de exterior, în interior nu este prea multă linişte pentru că lemnul lucrează permanent (spre deosebire de lemnari) iar planşeul permite să se ştie tot ce se întâmplă la etajul de deasupra,
- casele din lemn nu pot fi ridicate pe mai multe nivele pentru că lemnul nu are rezistenţă mare la compresie, deci nu poate susţine greutăţi mari,
- casele din lemn la vedere pe afară, în special cele din buşteni, necesită întreţinere exterioară anuală, cea interioară numai împotriva insectelor,
- energiile de formă emise de grinzi reprezintă un factor major pentru sănătate, de aceea se recomandă a nu fi amplasate sub grinzi patul, scaunul de birou sau fotoliul ocupat mai multe ore zilnic; din acest punct de vedere, casa din buşteni este ideală,
- proprietarul trebuie să toarne fundaţia înainte ca firma de case din lemn să înceapă construcţia, iar fundaţia trebuie tratată cu toată seriozitatea, atât din punct de vedere al limitei de îngheţ, cât şi al preluării forţelor şi al stabilităţii ei – casa este ca o barcă, trebuie să aibă o parte scufundată, altfel este la cheremul stihiilor,
- casele din lemn sunt greu de vândut, se vând bine doar casele de vacanţă din lemn cu condiţia să fie amplasate într-o zonă bună (distanţă, acces, utilităţi, peisaj, împrejurimi),
- diminuarea fondului forestier, problemă serioasă în orice altă ţară în afară de plaiurile mioritice defrişate fără milă şi fără măsură sub vajnica oblăduire a autorităţilor (nu doar cele locale), ceea ce se întâmplă de anu de zile, în special în nordul şi centrul ţării (a lu’ văru’ Atila şi alţi veri).

Case construite din lemn
Dar e loc şi de mai bine. Cel mai important lucru după studierea avantajelor, dezavantajelor şi grosimea contului în bancă este alegerea producătorului. Este de dorit să fie o firmă înregistrată, să aibă vechime şi experienţă în domeniu, iar dacă patronul a lucrat în afară e chiar mai bine.

Un aspect foarte important despre care foarte rar se pomeneşte este capacitatea lemnului de a purifica, de a prelua şi de a transforma fluxurile de acumulările negative, nocive.
Dintotdeauna, toate tehnicile, practicile sau procedeele de purificare energetică au folosit unul din elementele fundamentale. Lemnul apare ca element fundamental doar în gândirea chinezească, dar are aceeaşi valenţă cu elemental eter de la hinduşi pentru că lemnul reprezintă viul ca manifestare a spiritului, pe când eterul are ca semnificaţie Universul, aspiraţia umană, în cele cin urmă, spiritul. La vechii greci, dar şi la musulmani, al cincilea element nu apare explicit, viziunea fiind diferită: sferele concentrice din care prima este elementul pământ, următoarele fiind APA, aerul şi focul, apoi sfera în care sunt agăţate planetele, etc, dar toate fiind guvernate de elementul subînţeles.

Case construite din lemn
În esenţă, lemnul reprezintă viul, implicit spirit, şi are o mare putere de curăţare, echilibrare şi încărcare energetică. Este motivul pentru care ne simţim bine, relaxaţi şi revigoraţi într-o casă construită din lemn.

Obiceiul de a bate în lemn, obicei pe care unii îl consideră greşit ca fiind superstiţie, este de fapt curăţarea cuvântului greu, fie el vorbit sau gândit. Cuvântul (sau ideea) este un vector ce se materializează în fapt, el poate fi aducător de năpastă sau boală, prin urmare spaţiul mental în care a răsărit cuvântul aducător de belele trebuie purificat şi se recurge la transferul puterii acestuia în elementul lemn. Cuvântul va rămâne în spaţiul informaţional în care a luat naştere, dar el nu va mai avea forţa necesară împlinirii. Chiar şi anumite făcături pirandiene pot fi anihilate dacă se ştie (sau se determină) că au fost făcute.

Case construite din lemn
De asemenea, pe lângă aspectul energetic, este foarte importantă şi latura informaţională a lemnului, structurată pe trei categorii: informaţia intrinsecă, cea radiestezică (a desfăşurării şi înregistrării evenimentelor) şi cea formală (ce priveşte forma, aspectul dat prin prelucrare mecanică).
Din punct de vedere radiestezic, lemnul poartă informaţia evenimentelor la care a fost martor, poate fi uşor amprentat, dar se curăţă la fel de uşor. Prin urmare, atunci când casa îşi schimbă proprietarul este recomandat să se facă o curăţare şi o echilibrare energetică. Mai ales dacă au avut loc evenimente grave.

Ca formă, lemnul sculptat este un adevărat martor al timpului. O minunată împletire de tradiţie, artă şi informaţie se regăseşte în figure cioplite sau doar scrijelite pe porţi străvechi, pe prispe, în locuri la vedere ori ascunse, potrivit informaţiei ce o păstrează. Fiindcă ce redescoperim azi, strămoşii noştri ştiau de mult.
În multe locuri din ţară se regăsesc figuri ce duc cu gândul la dispozitivele radionice denumite bara atlantă sau bara Alcyone. Stâlpii ce susţin acoperişul şi delimitează prispa conţin elemente de protecţie, ei înşişi fiind protectori, purificatori şi indicatori de hotar.

În concluzie, casa construită din lemn are multe avantaje constructive, dar şi dezavantaje, dar din punct de vedere energetic şi informaţional, ea reprezintă adăpost, siguranţă, delimitare de lumea exterioară, protecţie, purificare, energizare şi refacere.

 

 
< Precedent   Următor >