Energobiologie - Dispozitive orgonice: Determinarea fenomenelor climatice (2)

Home

Energii

Dispozitive orgonice: Determinarea fenomenelor climatice (2)

Scris de Gabriel Sabin Mateucă
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Etheric Rain Engineering Pte. Ltd. (E.R.E.) E.R.E. este o firmă specializată pe intervenţii climatice prin tehnici mobile, terestre, navale sau aeropurtate, bazate pe acelaşi fenomen, dar dispozitivele lor nu mai sunt întotdeauna clasice, baterii de ţevi, ci ele sunt adaptate la modelul pe care sunt montate. De remarcat că E.R.E. foloseşte şi a folosit de la început, pe lângă clasica baterie, şi ţevi scurte şi groase într-o tehnică ce nu foloseşte racordul la apă, ca şi modelul Spider al lui Trevor James Constable (inginerul şef la E.R.E. – firmă ce a luat naştere datorită lui). Dintre dispozitivele construite şi folosite cu succes de E.R.E. se pot aminti: „Willy’s Wand” (baterie clasică – 1970 sau „Car gun” (ţeavă scurtă şi groasă montată pe automobil – California, 1984), „Flyng H” (două ţevi scurte şi groase – California 1986). E.R.E. lucrează acum cu dispozitive aeropurtate (montate pe avion, pe elicopter sau chiar pe deltaplan), tot cu ţeavă scurtă dar mai mică în diametru. Nu există specificaţii privind datele constructive ale acesteia, dar se pare că ţeava este fie ghintuită, fie este prevăzută în interior cu voleturi, ghidaje, de tipul celor folosite de Schauberger în conducte pentru formarea de vortexuri. Sunt dispozitive simple, dar eficiente în controlul climei. Pot aduce ploaie, furtună, descărcări electrice sau pot atenua uragane şi taifunuri într-un timp foarte scurt. James DeMeo – cercetări antropologice, comportamentale, culturale (inspirate de lucrările politice şi sociale ale lui Wilhelm Reich); director al Orgone Biophysical Research Lab. (OBRL), Ashland, Oregon – este succesorul cel mai legat de experimentele lui Reich. Şi-a început căutările prin 1970 şi a fondat în 1978 OBRL, primul centru din lume de cercetare aplicată şi programe educative fundamentate pe opera teoretică şi practică reichiene. Lucrările lui DeMeo s-au axat mai mult pe efortul de a pune în evidenţă posibilitatea reducerii energiei stagnante în zone cu grad înalt de poluare, dar a avut contribuţii importante în mărirea cantităţii de precipitaţii în regiuni deşertice extreme precum cele din sud-estul statelor unite, Namibia, Cornul Africii, Sahara şi Israel. În Sahara, odată cu testele climatice, din 1980 DeMeo şi-a îndreptat atenţia spre cartografierea instituţiilor sociale şi a descoperit că datele de mediu converg cu cele psihosociale şi sociologice; această regiune reprezintă sursa civilizaţiei autoritare patriarhale, a ceea ce Reich denumea platoşa caracterială, izvorul violenţei umane legate de traumatismele instituţiilor sociale represive. Munca lui DeMeo constituie o dovadă convingătoare privind ipoteza originii nevrozei umane emisă de Reich şi a iraţionalismului şi dovedeşte pertinenţa a ceea ce susţinea savantul în lucrarea sa despre „psihologia de masă a fascismului”. Studiul în detaliu şi analiza datelor a 1.170 culturi aflate la nivel de subzistenţă au dus la corelarea şi dezvoltarea unui model global de comportament uman geografic legat de climă şi definit prin violenţă, traumatizare infantilă, represie sexuală. Christoph Keller a studiat teoria lui Wilhelm Raich şi a construit o versiune nouă de Cloudbuster pe care a folosit-o începând din 2003 în mai multe locaţii, pornind din Brooklin până în Berlin, ajungând în sud în Ushuaïa (sudul Americii de Sud). Construcţia unui Cloudbuster Un Cloudbuster este compus din câteva ţevi lungi legate fiecare prin câte un furtun la o sursă de apă. Principiul de bază ar fi acela că orgonul, indiferent de formă, se mişcă (curge) de la potenţialul mai mic spre potenţialul mai mare. Cel puţin asta este concluzia teoreticienilor. Ceva de genul „APA curge de la vale la deal”. Pentru a porni la construcţia unui Cloudbuster este bine de ştiut că eficienţa sa depinde direct proporţional de viteza apei, de numărul de ţevi şl de raportul dintre lungimea şi diametrul ţevilor. Deci un număr suficient de ţevi, lungi, cu diametrul mic şi o sursă de apă curgătoare (sau pusă în mişcare). Evident că şi îndemânarea şi experienţa operatorului au o importanţă semnificativă. În funcţie de aplicaţia propusă, dar şi de bugetul disponibil, se poate alege o variantă mai simplă (casnică, o simplă găleată în care se agită apă în ambele sensuri şi în care se introduc furtunurile dar APA se schimbă des) sau mai complexă, una din cele deja construite şi experimentate. Aparatele lui Wilhelm Reich şi cel montat pe afet al lui James DeMeo (Icarus – 1978) pot constitui puncte de pornire pentru un Cloudbuster eficient, chiar dacă dimensiunile par puţin exagerate.