Televiziunea Română a fost inaugurată în 31 decembrie 1956, instituţie ce primeşte rolul deosebit de important de a fi în serviciul public şi de a avea obligaţii în ceea ce priveşte educaţia şi informarea cetăţenilor. Aceste înalte idealuri s-au spulberat în 1968, televiziunea dovedindu-se un mijloc extraordinar de eficient în dezinformare, manipulare, deculturalizare şi îndoctrinare. Dar şi cu implicaţii majore asupra sănătăţii în toate planurile. Anii '90 au adus, odată cu neocomunismul cu faţă umană, televiziunile comerciale care au completat tabloul imbecilizării sistematice a românului, şi aşa greu încercat, prin metode mai complexe, importate de la specialiştii americani, cei mai buni în domeniu şi cei mai lipsiţi de scrupule.
O analiză absolut fascinantă este realizată de către Virgiliu Gheorghe în cartea sa „Faţa nevăzută a televiziunii”. Lucrarea conţine trei volume: I. „Efectele televiziunii asupra minţii umane” II. „Revrăjirea lumii” III. „Ştiinţa războiului sfârşitului lumii”
Din cuprinsul primului volum:
Partea I. Efectele comunicării audio-video asupra dezvoltării şi funcţionării creierului - Caracteristicile activităţii corticale pe parcursul vizionării TV - Poate vizionarea TV afecta structural dezvoltarea creierului ? - Deficienţe de învăţare - Cititul, într-o societate în care copiii preferă să se uite la televizor - Învăţarea şi televizorul - Prin televiziune, informaţia este furnizată direct în subconştientul maselor - Probleme de atenţie - Primul efect al televiziunii este crearea unei atitudini mentale pasive - Vizionarea TV, factor determinant în apariţia hiperactivităţii, a irascibilităţii şi a insomniei - Limba - Vizionarea TV defavorizează dezvoltarea emisferei cerebrale stângi şi a abilităţilor procesate de aceasta - Strategii de învăţare sau de gândire - Vizionarea TV activează în mod prioritar paleocortexul - Prin slăbirea comunicării intercorticale, vizionarea TV scade nivelul de inteligenţă şi performanţele intelectuale - Problemele de atenţie şi învăţare, cortexul prefrontal şi televiziunea - Caracterul hipnotic al vizionării TV - Dependenţa de televizor Partea a II-a. Rolul culturii TV în modelarea reţelelor neuronale, a mentalităţilor şi a comportamentelor - Televiziunea ca mediu de experienţă - Nihilismul - Eroticul - Violenţa - Magicul - Efectele nihilismului asupra dezvoltării creierului uman Partea a III-a. Cu sau fără televizor - Viaţa de familie şi televizorul - Copiii, tinerii şi televizorul, în contextul culturii nihiliste - Cum ne putem lăsa de televizor şi ce înseamnă acest lucru Anexa 1. Obezitatea şi televizorul Anexa 2. Calculatorul - internetul şi jocurile video
Al doilea volum cuprinde: Puterea imaginilor în mişcare A vedea înseamnă a crede Este uitatul la televizor un act religios ? Magia televizionării sau despre tehnologizarea magiei Statul magic De ce revrăjirea, şi nu vrăjirea lumii prin televizor
Din cuprinsul ultimului volum: Rolul publicităţii în configurarea comportamentelor Televizorul - instrument al terorii Rolul mediei în răspândirea mentalităţii new-age-iste Viata creştină si vizionarea TV Virusurile mediatice Războiul sfârşitului lumii astăzi Soluţii
Cartea lui Virgiliu Gheorghe trebuie citită, înţeleasă, analizată. Să comparăm efectele televiziunii cu conţinutul şi calitatea emisiunilor, urmând să decidem ce alegem: rămânem la emisiile lăcrămoase şi nesfârşite, maratoanele cu bătrâne şi zaharisite rădăcini moldave ce exploatează mizeria şi durerea, la programele macabre de ştiri din care curge sânge înveninat şi cu vestigii din altă epocă permanent fixate pe scaunul de prezentator, la filmele sud americane, turceşti şi indiene, sau la cele americane cu vampiraşi, vârcolăcei şi alte orori, la halloween-uri şi valentine’s-uri, la filme în care actori americani joacă roluri puerile şi se scălămbăie precum nişte retardaţi, debili mental, sau la reclamele cu personaje similare, la manele şi alte genuri de "muzică" de cea mai joasă speţă ORI încercăm să ne dezbărăm de acest drog şi să ne căutăm liniştea, identitatea şi o reală cale de evoluţie, ceea ce ar aduce un aport substanţial sănătăţii noastre fizice, mentale, emoţionale şi spirituale. În timp, şi societatea se va putea însănătoşi aşezând scara valorilor în ordinea ei firească. |