| Apa de leac - compilaţie. Apa vie made în Romania (1) |
|
|
|
| Scris de Gheorghe Onoaia | |
| joi, 26 noiembrie 2009 | |
 Acesta este de fapt apelul la rădăcinile Creaţiei pentru fiinţa făcută din lut cu apă şi adusă la viaţă de suflarea divină. Concluzionăm pe tonul tipic jovial al românilor care râd şi de dracu’ că sunt boli pe care nu le vindecă decât pământul galben. Dar puţini ne mai amintim de basmele noastre care îşi înviau eroii în ultima clipă cu APA vie adusă în cioc de câte-o pasăre măiastră. Filozofăm clătinând obligatoriu înţelepţeşte din cap, că fiecare bolnav poartă vina pentru boala lui. Păi să nu o mai poarte ! Că i-o fii greu şi aşa ! Orice puşti care l-a citit pe Ispirescu poate să-i spună ce are de făcut. Să ceară păsării măiastre apă vie şi apă moartă, aşa cum a învăţat în cei 7 ani de-acasă, şi va dobândi „tinereţe fără bătrâneţe” şi, de ce nu, chiar „viaţă fără de moarte”. În toată teoria asta există nişte mici impedimente. Noi nu mai credem în poveşti de mult. Iar puştii noştri se inspiră acum mai mult din poveştile ecranizate de americani. Am cam uitat că vindecarea depinde covârşitor de puterea de a crede, chiar şi în poveşti. Importanţa hidratării a fost demonstrată încă din 1912 de către biologul Alexis Carrel, care a reuşit să menţină în viaţă o inimă de găină timp de 37 de ani. Reuşita a fost cea care i-a adus un premiu Nobel, alături de mărturisita sa credinţă în Dumnezeu şi minunile Lui. Cercetările actuale asupra energizării şi informării cu efecte în structura fizică macroscopică a apei, efectuate de către japonezul Masaru Emoto, i-au fost inspirate acestuia de cartea de colorat a copilului său. Savantul român Henri Coandă (1886-1972), laureat al premiului Nobel, inventator renumit, considerat părintele dinamicii fluidelor („Efectul Coandă”) spunea: „Oamenii sunt diferiţi pentru că APA e diferită“. Există locuri pe aceasta planetă, renumite pentru longevitatea locuitorilor lor. Ei trăiesc peste 100 de ani, se bucură de o sănătate excelentă, fără cancer, fără carii dentare, şi pot avea copii chiar şi la vârste foarte înaintate. Aceste regiuni de pe glob sunt Ţara Hunzilor din nordul Pakistanului, Vilcambamba în Ecuador, o vale muntoasă în Georgia, una în Mongolia şi alta în Peru. Locuitorii acestor ţinuturi au o alimentaţie diferită, însa cu toţii au acelaşi fel de apă. Dr. Coandă a măsurat caracteristicile anormale ale acestor ape şi a observat că toate au în comun puncte diferite de îngheş şi de fierbere, o vâscozitate şi o tensiune superficială diferite. Dr. Coandă a inventat în 1920 prima "maşină de fulgi de zăpadă", (o predecesoare a tunurilor de zăpadă de astăzi). Fulgii de zăpadă au un sistem circulator ca şi fiinţele vii, format din artere mici ca niste braţe, prin care circulă APA. APA îngheaţă spre exterior şi continuă să circule în interior. El a descoperit că la temperaturi sub 0°C, atunci când fulgii se formează, viaţa lor durează atâta timp cât APA circulă prin “arterele” lor, iar pe măsură ce această circulaţie încetineşte, fulgii îngheaţă şi mor. El considera de aceea fulgii de zăpadă ca pe niste fiinţe vii. El a cercetat viaţa fulgilor de zăpadă în diferite zone de pe planetă şi a făcut descoperiri de importanţă vitală în cursul călătoriilor sale, cu consecinţe de ordin practic. După 5 ani de cercetări el putea să prezică durata medie de viaţă a oamenilor, din orice loc de pe glob, pur şi simplu prin stabilirea calităţii apei ! APA naturală sănătoasă, sau APA tămăduitoare, sau APA tinereţii, sau APA vie, se găseşte şi în izvoarele autohtone. Apele naturale speciale sunt: oxigenate, pure, ionizate, alcaline şi au în componenţă acele grupuri moleculare de dimensiuni mici care faciliteaza absorbţia celulară cu efect de hidratare asupra organismului uman. După compoziţie, apele minerale pot fi: acide (conţinut ridicat de CO2), alcaline (predomină sulfaţii de magneziu şi sodiu), sulfuroase (conţin sulfuri alcaline), feruginoase (conţin carbonaţi de fier di şi trivalent). Ţara noastră are numeroase izvoare naturale de ape minerale. Sunt cunoscute staţiunile balneo-climaterice ca cele de la Buziaş (ape carbogazoase şi feruginoase), Călimaneşti, Govora, Căciulata (ape sulfuroase), Slănic Prahova, Ocna Sibiului (saline). Factorii determinanţi ai efectului terapeutic precum: termalitate, prezenţa gazelor dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenţa unor substanţe de natură minerală sau organică (hormoni, antibiotice) permit utilizarea acestor ape în tratarea unei game foarte largi de afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos şi boli endocrine. Apele din râuri au o compoziţie variabilă. Sunt în general slab mineralizate. Conţin Ca2+ şi HCO3- şi mai rar SO42- şi Cl-. Apele mărilor şi oceanelor sunt puternic mineralizate. Mările interioare au concentraţii în saruri, fie mai mari (Marea Mediterană), fie mai mici (Marea Neagră – în special NaCl) comparativ cu apele oceanelor.  Pentru epurarea apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apă de Javel), cloramină. În cazul clorului se utilizează aproximativ 0,1 mg clor la litru. O cantitate prea mare de clor dă însă apei un gust dezagreabil şi chiar un miros urât. În tradiţia naţională de nepromovare a inventatorilor autohtoni – nu se prea pomeneşte de dispozitive ca cel patentat în 1997 sub denumirea de dispozitiv de tratare magneticã a apei utilizat în circuitele de apă industrială şi menajerã pentru evitarea depunerilor de crustă; conform invenţiei, este compus dintr-un ansamblu de magneţi formaţi din pachete de inele feritice (1), despãrţiţi de nişte piese polare (2), încorporate într-un tub din material nemagnetic (3), închis la ambele capete, fixat concentric în interiorul unor ţevi din material feromagnetic (4), prin intermediul unor piese de prindere, ghidare şi centrare (5) cu nişte inele (6), sudate la o ţeavã exterioarã (4), fluidul ce urmeazã a fi tratat magnetic circulând în spaþiul liber, existent între tubul (3) şi ţeava feromagneticã (4), intersectând perpendicular liniile câmpului magnetic, fluxul magnetic fiind concentrat în spaţiul de circulaţie a fluidului. (titular: SC ICPE SA, Bucureşti, Ro; inventatori: Miron Paulina, Bucuresti, Ro; Mateescu Margareta, Bucuresti, Ro; Kappel Wilhelm, Bucuresti, Ro; Cios Mihail, Bucuresti, Ro).  APA din majoritatea surselor (robinet, fântână, etc.) este contaminată în continuare cu: materiale organice, gaze, ioni grei, resturi de pesticide, resturi de medicamente, hormoni, azotaţi,chimicale cu clor şi fluor, plumb, fecalo-bacterii şi alte impurităţi asociate cancerului şi disfuncţiilor metabolice. Organismul fiecăruia dintre noi conţine în proporţie de peste 70% apă, însă nu este vorba despre APA de un singur tip. Există APA din interiorul celulelor, de la suprafaţa celulelor şi din afara lor, APA constituţională, şi fiecare dintre acestea este diferita de celelalte. Chiar şi APA de la suprafaţa celulei diferă foarte mult de la un om la altul. APA se uzează odată cu vârsta. Mai mult, ea are memorie. Nu în sensul că reţine anumite detalii, ca în cazul minţii umane, ci în sensul că, pe parcursul vieţii, ea îşi modifică atât de mult structura, compoziţia izotopică şi entropia, încât capătî proprietăţi mult diferite de ceea ce a fost iniţial, purtând şi preluând o amprentă. Moleculele de apă pot fi ordonate într-o structură simetrică, cristalina - gheaţa -, pentru ca, pe măsură ce temperatura creşte, APA să treacă din structura cristalină într-una lichidă. Este extrem de important că, în intervalul de temperatura de la 35 la 42 grade Celsius, APA se află într-o stare fluidă - are jumătate structura cristalină, jumatate lichidă. Această structură cu maximă instabilitate - acum e cristal, acum e lichid - favorizează dezvoltarea reacţiilor biochimice care generează energie şi întreţin viaţa la temperatura de 37 grade C şi la o presiune de o atmosfera. În laborator se încearcă obţinerea de reacţii biochimice care se produc în celulă şi în corpul omenesc la 37 grade C şi la o presiune de o atmosfera. Pentru obţinerea artificială a unor aceleaşi reacţii am avea nevoie de sute de grade, sute de atmosfere şi de catalizatori superperformanţi. Organismul nostru are nevoie de un echilibru între aportul şi eliminarea apei din organism. Nu orice lichid este potrivit nevoilor noastre. El ar trebui întrunească urmatoarele proprietăţi: să aibă potenţial energetic, să fie uţor absorbabil, să poată pătrunde în celule (să fie compus din grupuri moleculare de dimensiuni mici), să conţină ioni esenţiali, să aibă un pH echilibrat. Potenţialul de hidrogen (pH) al organismului variază între 0 şi 14. Soluţiile acide au un nivel al pH-ului mai mic de 7. Până când bebeluţul este alăptat la piept, nivelul pH-ului din organismul acestuia este alcalin. Treptat, odată cu înaintarea în vârstă şi apariţia stresului, organismul omului devine tot mai acid. În acest context, organismul încercă să împrumute minerale, inclusiv calciu, sodiu, potasiu şi magneziu de la organele vitale şi oase pentru a amortiza (neutraliza) acidul şi pentru a-l elimina din organism fără riscuri. Atunci începem să pierdem substanţe nutritive importante din sânge, oase şi şesuturi. Acesta este mecanismul de apărare a organismului împotriva acidozei.  Acidoza reprezintă starea de aciditate a organismului, datorată dietelor nesănătoase, chimicalelor, farmaceuticelor etc. Acidoza este direct legată de bolile moderne, cum ar fi: cancerul, leziunile cardiovasculare, obezitatea, diabetul, deficienţele (auto)imune, lezarea celulelor prin oxidarea organismului de către radicalii liberi, îmbătrânirea prematură, osteoporoza, energia scazută şi extenuarea. Alcalinizarea este soluţia optimă pentru rezolvarea problemei acidozei. Soluţiile alcaline au un nivel al pH-ului mai mare de 7, deci cu cât nivelul pH-ului creşte, cu atât corpul este mai bazic şi deci mai puţin acid. Deoarece organismul este format în mare parte din lichide, el are propriul pH, care reprezintă un echilibru de ioni încărcaţi. Reglarea acestuia prin ionizare negativă duce la alcalinizarea organelor. Fenomenul de alcalinizare elimină astfel problemele de sănătate legate de prezenţa acidozei în organism. Adică o mulţime de afecţiuni care pe alte căi sunt greu de combătut. APA vie este denumită de fapt o apă în care, la nivel molecular, ciocnirile dintre moleculele de polaritate diferita sunt similare şi pot fi în oarecare măsura de aceeaţi intensitate controlabilă. Totuşi, cu toate că s-au încercat diferite metode de a obţine formula acestei ape, mai exact un proces optim de replicare, nu s-a ajuns la nici un rezultat având în vedere reacţiile care apar ulterior în corpul omenesc datorate metabolismului care influentează aceste ciocniri moleculare. APA vie este un termen relativ, poate acţiona ca "apă vie" pentru un organism şi ca apă normală pentru altul. |
| < Precedent | Următor > |
|---|
Copyright © 2024 Energobiologie.
