Apa de leac - compilaţie. Apa vie made în Romania (2) |
Scris de Gheorghe Onoaia | |
sâmbătă, 28 noiembrie 2009 | |
APA sărăcită în deuteriu (ASD) este rezultatul cercetărilor în domeniul separării izotopilor desfaşurate de-a lungul anilor de catre un colectiv de specialişti din cadrul INC-DTCI – ICSI Râmnicu Valcea. ASD este microbiologic pură, cu o concentraţie izotopică aflată sub concentraţia apei naturale. Procedeul de obţinere constă în distilarea continuă sub vid a apei naturale pe coloane de separare de înaltă performanţă. Cercetările efectuate de institute specializate din ţară şi străinatate au evidenţiat efecte bioactive de necontestat ale ASD asupra viului: creşterea reactivităţii vasculare, stimularea imunităţii, creşterea rezistenţei animalelor la doze de radiaţii subletale şi letale, remisia liniilor celulare tumorale şi a afecţiunilor dermatologice. Procedeul și instalația de obținere a apei sărăcite în deuteriu au fost medaliate cu aur la Salonul de Inventică de la Bruxelles, inventatori: Ştefănescu Ioan şi Titescu Gheorghe. Invenția se referă la procesul și instalația de obținere a apei sărăcite în deuteriu prin distilare izotopică continuă în prezența a minim 100 de talere cu o eficiență de 8 talere pe metru, produs de uz alimentar. APA vie e îmbuteliată tot în cadrul Institutului din Râmnicu Vâlcea. Sortimentul aflat pe piata se numeste Qlarivia.Înainte de a se multiplica, celulele canceroase analizează concentraţia de deuteriu (izotop al hidrogenului cu număr de masă 2) din APA interstiţială. Dacă deuteriul este prezent într-un procent mare, atunci celula canceroasă se multiplică. Dacă deuteriul este absent, atunci celula moare şi tumorile canceroase sunt eliminate. În Institutul Oncologic de la Timişoara s-au făcut studii şi s-a observat că APA vie poate prelungi viaţa unui bolnav de cancer în medie cu doi ani. În România, a fost folosită doar în anumite spitale mai importante din cauza costurilor mari. Dar de APA vie au devenit interesate alte ţări. Ungaria şi Japonia cumpără de câţiva ani 130 de tone de apă vie. În prezent, e folosită la tratarea pacienţilor în clinici din Ungaria, Japonia, SUA, Germania şi în România. Potrivit conducerii institutului, APA sărăcită în deuteriu ar avea proprietăţi curative în bolile de piele, ale stomacului, asigură o protecţie contra virusurilor de orice fel, scade nivelul colesterolului, ajută la vindecarea unor forme de cancer şi are un efect benefic asupra duratei de viaţă. Pur şi simplu, se face o cură cu aceasta apă, se bea la fel ca o apă de masă obişnuită. La ROMAG, din Drobeta Turnu-Severin, unde se produce APA grea, se fabrică şi APA superuşoară, cunoscută şi ea sub numele de „apă vie". Produsul este considerat miraculos în tratamentul cancerului, dar nu a fost omologat nici un tratament de către Ministerul Sănătăţii. Spitalul CFR din Cluj şi Spitalul Militar din Bucureşti încearcă să descopere un leac împotriva cancerului cu ajutorul apei miraculoase de la Severin. Săracă în deuteriu şi săruri, APA superuşoară are capacitatea de a regenera ţesuturile umane şi de a realiza un echilibru în organism. „APA vie" a stârnit şi interesul americanilor şi o firma specializată în cercetări oncologice a făcut deja o comandă, ce-i drept, pentru o cantitate redusă. Primul transport de apă superuşoară de la Uzina ROMAG din Drobeta Turnu-Severin a plecat spre SUA, urmând să fie folosită în cadrul unor cercetări şi experimente ştiinţifice. Calităţile apei superuşoare sunt bine cunoscute de români. Dar, până la omologarea unui tratament recunoscut de Ministerul Sănătăţii, ROMAG SA nu va putea distribui APA superuşoara persoanelor fizice. O apă vie de altă factură este obţinută prin devierea planului luminii polarizate spre stânga ce duce la apariţia speciei de apă biologic-activă, apă care a reuşit sa fie produsă la noi în ţară de către grupul de cercetători Lucaci, Abrudan şi Mânzatu. Ei au reuşit prin încrucişarea unor câmpuri fizice să separe din APA obişnuită trei componente: apă neurală (99,8 %) cu structură monomeră, apă biologică (0,1%.) şi apă antagonică (0,1%). În limbajul popular, APA biologică se numeşte apă vie şi APA antagonică se numeşte apă moartă. APA biologică sau APA vie are un comportament straniu. Ea pulsează cu o frecvenţă de 70-72 oscilaţii/minut, putând alimenta o baterie electrică, fierbe la 105 grade C şi îngheaţă la temperaturi mai mici de 0 grade Celsius. Celula vie lucrează cu cele doua tipuri de apă şi nu cu APA neurală care are doar funcţia de cărăuş al celor două. În patru vase cu apă: obişnuită (proba martor), apă neutrală, apă biologică (apă vie) şi apă antagonică (apă moartă) s-au introdus peşti vii, după care vasele au fost sigilate. Peştii din vasul cu apă antagonică (apă moartă) au murit în câteva ore, cei din vasul cu apă obişnuită şi neurala în câteva zile, în timp ce peştii din vasul cu apă biologică (apă vie) au trăit 62 de zile fără hrană, după care experienţa a fost întreruptă. Este clar că existenţa noastră, viaţa celulei, depinde de capacitatea organismului de a separa APA biologică (APA vie) din APA obişnuită. Îmbătrânirea se produce când organismul nu îşi mai poate asigura APA vie şi fără această separare, procesele vitale pierd din calitate şi se dereglează uşor. Moartea organismului survine când organismul devine incapabil de a mai obţine această apă biologică. Dacă celula vie ar fi alimentată strict cu APA vie, ea ar supravieţui poate la nesfârşit. APA vie se mai poate obţine prin ionizarea apei potabile. Ionizatorul pentru APA este un dispozitiv electronic care separă APA plată în apă ionizată negativ ( la polul ( - ) rezultă APA vie sau alcalină) şi APA ionizata pozitiv ( la polul ( + ) rezultă APA moartă). Aparatul este confecţionat din materiale neutre din punct de vedere chimic. În functie de conductivitatea şi temperatura apei folosite, timpul de preparare poate varia de la 1 la 12 h. Perioada necesară pentru ca ionizatorul (activatorul) să împartă APA, depinde de mineralele din ea. Se foloseşte numai apă plata, nu carbogazoasă sau distilată. APA ionizată negativ (APA alcalină sau APA vie): - este benefică în tratamentul bolilor legate de bătrâneţe şi a altor boli - inversează procesul de îmbătrânire - contracarează acumularea deşeurilor acide în organism - este un antioxidant la fel de puternic ca şi vitaminele A, C, E, picogenolul şi seleniul, însa fără a avea efecte secundare. Încărcătura sa ionică neutralizează radicalii liberi - furnizează mari cantităţi de oxigen corpului - furnizează energie - contracarează acidoze - wlină durerile - fortifică şi stimulează sistemul imunitar - reduce stresul APA ionizata pozitiv (APA acida sau APA moarta): - tratează acneea fără efecte secundare - este benefică în tratamentul mătreţii - umezeşte ochii afectaţi de uscăciune cronică - tratează eczemele - este un balsam excelent pentru păr redându-i volumul şi strălucirea - umezeşte pielea - catifelează pielea - vindecă rănile - dezinfectează rănile - elimina ridurile mici - tratează cu succes ulceraţiile picioarelor datorate diabetului - vindecă bolile de piele datorate ciupercilor - distruge marea majoritate a bacteriilor - dste un insecticid foarte bun pentru plante - dezinfectează legumele şi plantele Şi până acum nimeni nu şi-a dat seama la ce anume folosea APA moartă din ciocul păsării măiastre. La fel cum obişnuiam să credem ca APA vie există doar în basme. APA cu adevarat pură (APA structurată) este o apă cu proprietăţi deosebite şi se găseşte foarte rar în natură. Dacă i se modifică structura, compoziţia, temperatura, ea capătă proprietăţi implicit şi proprietăţile biologice asupra organismului vor fi diferite. APA structurată poate fi elaborată şi de propriul organism, dar în cantităţi nesatisfacatoare, datorită radicalilor liberi (acumulaţi în timp) din organism, care inhibă procesele celulare de obţinere a apei pure. Acest tip de apă structurată s-a obţinut pe cale artificială, pentru a se completa deficitul biologic de apă purţ. Ideal ar fi de a inlocui treptat întreaga cantitate de apă uzată din organism, cu apă structurată pentru a reîntineri întreg organismul, (1 l apă structurată pentru 1 kg corp în condiţiile în care în acea perioada se consumă doar acest tip de apă şi sucuri strict naturale (fără adaosuri chimice) şi legume ecologice (netratate chimic) altfel cura poate fi prelungită). APA structurată se obţine începând prin eliminarea tuturor elementelor ca: minerale, toxine, microorganisme, metale grele, ramânând doar APA care va fi apoi sărăcita de izotopul greu al hidrogenului, deuteriul (cel care este răspunzător de inhibarea proceselor biologice), ca apoi printr-un câmp magnetic să se obţină o armonizare moleculara (obţinându-se structurarea) de aşa manieră încât această apă capătă proprietăţi deosebite, putând fi încărcată energetic şi informaţional. Acest lucru poate fi posibil după etapa de ordonare spaţiala a apei, pentru a schimba în totalitate amprenta veche, energetică informaţionala a apei uzate din organism. Popular, pentru a obţine APA vie se punea într-un vas cu apă varza proaspătă tocată, se lăsa un anumit timp, după care APA astfel obţinută avea calitatea de a fi foarte bine absorbită de organism. APA moartă se punea în comprese pe răni ce se cicatrizau mai repede. Alte surse de apă vie există în sucurile din fructe şi legume, în seva copacilor, în lacrimile viţei de vie, în APA de rouă, în APA dezgheţată şi în APA de piramidă. Efectul de piramidă se explică prin implicaţia formei geometrice asupra câmpurilor existente în apropierea lor pe care le modifică, indiferent că este implicată o formă bidimensională sau tridimensională. Dar modificarea poate avea loc în sens pozitiv sau negativ. Piramida este una dintre formele geometrice, uşor de construit şi cu efecte puternice. Energiile angrenate în piramidă au valori mici comparativ cu valorile cu care suntem obişnuiţi din viata de zi cu zi, procesele desfăşurându-se cu viteza mică şi fiind foarte influenţate de mediul înconjurător. Astfel că fenomenul poate da rezultate bune în anumite locaţii, iar în altele să nu funcţioneze deloc, datorită suprapunerii peste efectul de piramida a unor forţe mai mari. Poţi să-ţi construieşti o piramida singur: dar trebuie să fi sigur că este construită la proporţia şi unghiul corect, care este de 52,606 grade. APA de piramidă se obţine prin păstrarea recipientului cu apă potabilă la 1/3 din înălţimea piramidei, calculat de la baza acesteia. Cel mai simplu şi eficient produs complementar împotriva gripei şi virozelor respiratorii este APA cu argint coloidal. Pe baza proprietăţilor fiziologice ale argintului coloidal, administrat în scop preventiv vă protejează împotriva a 650 organisme patogene (germeni) virusuri şi fungi. Este cel mai bun remediu complementar pentru afecţiunile cronice: HTA (hiper tensiune arterială), hepatită cronică (inclusiv hapatitele virale B şi C), sinuzită, gastrită, ulcer, psoriasis, herpes etc. Anticii egipteni, romani şi greci cunoşteau puterea vindecătoare a argintului. De aceea cei care şi-au permis să mănânce din farfurii şi cu tacâmuri din argint au fost feriţi de boli şi de infecţii, din cauza cărora mureau oameni simpli. Până în 1934, când a fost descoperită penicilina, argintul era foarte scump, fiind singurul medicament folosit împotriva multor boli ale vremii. În ceea ce priveşte utilizarea acestei substanţe nu au fost semnalate efecte secundare negative asupra sănătăţii omului, în afară de o pigmentare albastrie a pielii celor care consumau aceste substanţe în cantităţi foarte mari în starea ei minerală. Această pigmentare a pielii este de fapt un efect cosmetic inofensiv datorită căreia clasa aristocrată din Europa a obţinut epitetul de „sânge albastru”. Una dintre cele mai importante functii ale apei în organismul uman este spalarea şi eliminarea din organism a toxinelor şi a sărurilor. Din păcate, oamenii din lumea întreaga consumă prea multă sare. Încă cu câteva sute de ani în urmă oamenii nici nu ştiau ce este sarea. Lipsa ei nu-i împedica să fie sănătoşi şi fericiţi. O soluţie ar fi APA plată din magazine care provine din izvoare. Dar şi despre aceasta s-a demonstrat că nu este tocmai lipsită de substanţe nocive. |
< Precedent | Următor > |
---|